Parking – totul despre Adrian

Aşa cum ne-a obişnuit în toată cariera lui, Tudor Giurgiu e genul de regizor care nu respectă căile bătătorite ale colegilor de breaslă. Este un autor care caută mereu drumuri proaspete, fiind preocupat de trecutul apropiat al României, când ţara se afla în plin proces de tranziţie dinspre metehnele comunistoide către aerul frecventabil al occidentului. De această dată, el îşi plasează acţiunea în Cordoba, Spania, acolo unde noul venit Adrian – Mihai Smarandache într-un rol care evidenţiază un actor foarte nuanţat – trebuie să lupte cu statutul nefavorabil al emigrantului român, generalizat pe nedrept ca hoţ, golan sau borfaş.

Dar Adrian e un visător şi totodată o persoană care înţelege puterea exemplului: scriitor aspirant, lucrează ca paznic într-un parking aflat la marginea drumului şi a ajuns omul de încredere al unui patron probabil bine intenţionat, dar copleşit la rândul său de cruzimea capitalismului. Spaţiul care i-a devenit a doua casă băiatului venit din Sângeorz-Băi este genul de loc sordid, aflat la marginea societăţii, care îţi poate oferi în schimb acel răgaz să te cunoşti mai bine. Să înţelegi ce vrei cu adevărat de la propria existenţă. Întâlnirea pe care o are cu solista unei trupe iberice underground, Maria (Belén Cuesta), chiar în noaptea de Sânziene, îl face să îşi reconsidere poziţia. E declicul care îl îndeamnă să vrea mai mult. Exploatat de localnici şi hăituit de originea sa, începe să i se limpezească în minte modul cum se poate integra. E momentul în care trebuie să chestioneze viaţa nu lipsită de riscuri şi neajunsuri la care s-a expus.

Condiţia lui Adrian vorbeşte despre o lume pe care probabil că mulţi expaţi au depăşit-o acum. Dar cât de greu le-a fost! Câte umilinţe au fost nevoiţi să îndure. Cât de însemnată a fost acea zbatere de a depăşi teribilul raport de inferioritate. Simbolic pentru românul dornic să muncească cinstit, dar prins în mrejele micilor ilegalităţi înfăptuite de către şefii lor în acel vest periferic social, Adrian luptă pentru a rămâne onorabil într-un context crunt. De asemenea, luptă să fie asimilat. Parking devine astfel relevant pentru un întreg popor aflat în goana spre a deveni relevant la nivel european. Într-un moment în care diaspora încearcă din răsputeri să revină sufleteşte către patrie, într-un moment în care de fapt diaspora contează mai mult decât a făcut-o vreodată, filmul lui Tudor Giurgiu are puterea de a individualiza o poveste căreia până acum mulţi nu i-au putut conferi un chip. E tipul de naraţiune menită să reamintească unui popor prin câte a trecut. E, totodată, genul de fabulă care subliniază importanţa de a nu uita.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *