Evenimentul – traume&naivități

Trăim vremuri ciudate. Lumea e tot mai independentă, se poate mişca unde doreşte, totul pare luminos şi verde. Optimist. În jurul nostru, lucruri incredibile se petrec, dar tindem să nu le dăm importanţă. Pe noi nu ne pot atinge. Nu aici, nu acum. Suntem prea absorbiţi să celebrăm fiecare moment.

Trăind o falsă libertate, fără să ne dăm seama, pierdem, uşor-uşor, controlul. Dar nu facem nimic, mergem inerţial. Consumăm. Suntem convinşi că nu putem reveni acolo unde am mai fost, uitând că istoria se repetă.

Dacă privim acum oriunde – est, vest, nord, sud –, excesele se desfăşoară tot mai apăsat. Prind contur, simt viaţa, renasc. Ele vin din ambele tabere: să îi numim generic libertinii şi conservatorii. Secate de semnificaţie, prezentate distorsionat, valorile trecutului (re)devin slogan pentru cauze nepotrivite şi pentru capricii personale. Lipsa de comunicare câştigă teren.

Pe acest fond încărcat, polarizat, regizoarea Audrey Diwan apelează la o micro-istorie pentru a propune de fapt o dezbatere cât se poate de actuală.

Nominalizat la BAFTA şi la Premiile Academiei Europene de Film, câştigător la Veneţia, Evenimentul se cufundă în fierbinţii ani 60 şi prezintă traumatizanta poveste a Annei, o studentă rămasă însărcinată, nevoită să se descurce singură. Cu toate că se află în civilizata Franţă, întreruperea de sarcină este încă un tabu social, iar oamenii refuză să discute deschis despre sexualitate.

Evenimentul

Filmul vorbeşte atât despre naivităţile adolescenţei, cât şi despre traumele pe care anumite decizii (greşite? nu neapărat…) tind să le creeze. O poveste clasică, despre alegeri luate pe cont propriu, despre felul cum peste noapte se poate schimba viaţa unei tinere care nu are cu cine să se sfătuiască, la cine să apeleze.

Departe de a condamna vreo tabără, filmul prezintă o situaţie limită şi aduce în discuţie mai degrabă lipsa de înţelegere pentru aproape. Tentaţi să judecăm fără să cunoaştem dedesubturi personale, evităm să auzim. Refuzăm să ne implicăm. Aplicăm însă verdicte.

Anne se vede singură, lipsită de soluţii. Încearcă, se zbate, dar parcă nimeni nu vrea să o ajute. Oamenii încep să o evite sau, după caz, să o folosească. Să vadă cum pot profita de drama ei.

Pentru cinefilii români, alăturarea cu 4,3,2-ul lui Mungiu ar putea părea tentantă, dar cred că cele două proiecte propun mize diferite şi merg în zone complet opuse. Aici nu neapărat sistemul în sine, prin cei care trafichează legea, pare să terorizeze pishicul uman, ci mai degrabă preconcepţiile celor care populează lumea Annei.

Laureată pentru acest rol la Premiile César, actriţa de origine română Anamaria Vartolomei (emigrată în Franţa cu familia de foarte mică) impune o prestaţie excelentă, face un tur de forţă prin toate stările posibile pe care le trăieşte o astfel de nefericită. De la disperare la resemnare, de la neputinţă la speranţă. Un foarte necesar studiu de caz despre felul cum viaţa te poate lăsa indiferent, fără putere să mai lupţi.

Filmul poate fi văzut sâmbătă, 18 iunie, ora 18:30, la Casa de Cultură a Studenţilor, miercuri, 22 iunie, ora 19:30, la Cinema Mărăşti, şi sâmbătă, 25 iunie, ora 15:00, la Cinema Victoria.

Leave a comment

Your email address will not be published.