Superfilmul lui Harry Macqueen

Supernova, filmul regizat de Harry MacQueen, a avut premiera la TIFF joi, cu o sală aproape plină, și s-a încheiat cu un QA stufos. Am aflat că a fost relativ simplu să ajungi la cei doi mari actori care interpretează rolurile principale.

Scenariul i-a fost trimis lui Stanley Tucci, care a răspuns în câteva zile că îi place povestea și că s-ar bucura să se implice. El a fost cel care l-a sugerat pe Colin Firth, bunul său prieten, pentru cel de-al doilea rol principal. Prezent la Cluj, regizorul Harry Macqueen a acordat un interviu pentru AperiTIFF.

AperiTIFF: În decursul primelor lecturi ale scenariului, au revenit la tine cu propunerea să facă schimb de roluri și au dat un nou casting, fiecare pentru personajul celuilalt. Cât din energia lor au împrumutat personajele?

Harry Macqueen: Mult din autenticitatea și profunzimea personajelor vine din faptul că cei doi se iubesc în realitate. Cred că este inevitabil. Se știu de 20 de ani, au trecut prin multe împreună și cred că au împrumutat din experiența asta pentru rolurile din film. Dar este foarte important să ne amintim că a mai avut ceva de făcut, extrem de dificil: să uite de relația lor de prietenie. A fost un proces complicat în care au fost nevoiți să să aducă ceva total diferit și nou pe baza de respect și încredere pe care o aveau unul pentru celălalt.

De ce un cuplu gay? A fost una dintre întrebările de aseară. „De ce nu?”, ai răspuns tu. Dar a fost oare și prima idee când ai început să lucrezi la poveste?

Cred că am știut relativ devreme că asta vreau să fac. În principal pentru că știam că tratez teme universale: iubire, moarte, încredere, pierdere, parteneriat. Am vrut să spun o poveste originală, sper eu o poveste care să inspire. Despre o dragoste la maturitate între doi oameni de același gen. Nu văzusem filmul ăsta până atunci. Și mă bucur că am luat decizia asta pentru că am finalizat cu un film în care sexualitatea personajelor nu e în niciun fel relevantă pentru poveste sau restul personajelor. Și cred că asta a atins mulți oameni.

Finalul este dureros și satisfăcător, în același timp, într-un mod ușor de înțeles pentru oricine a avut un partener iubit. Este un echilibru care funcționează perfect. Știai de la început că așa se va termina povestea?

Da, am vrut ca personajele să aibă la final un prim și unic moment de sinceritate, dar în același timp am știut că nu vreau să am vreo concluzie clară a poveștii. Îmi plac mult filmele care permit spectatorului să fie un participant activ în poveste. Cred că poți face asta în multe feluri, și unul dintre ele este să nu finalizezi clar o poveste, ci să lași spectatorul să facă asta. Mă încântă gândul că oamenii din publicul de joi au avut fiecare un alt punct de vedere despre cum se termină relația celor doi.

Reacția publicului ți-a confirmat de fapt răspunsul.

Da, e minunat când se întâmplă asta. Am simțit joi seară că au avut cu toții o altă experiență, dar una bună la modul general. Și astăzi oamenii m-au oprit pe stradă să mă întrebe despre film. Este flatant.

Ți s-a întâmplat asta și la alte proiecții ale filmului?

Da. Reacțiile publicului au fost extraordinare. Filmul pare să îi afecteze în moduri foarte diferite. Ceea ce am sperat de fapt să se întâmple.

Îmi este greu mereu să le recomand prietenilor un film care mi-a plăcut, dar care este foarte trist. M-am întrebat dacă te-ai gândit vreun pic la spectatori și la reacția lor în timp ce lucrai la poveste.

Nu. deloc. Am vrut doar să spun povestea cât mai onest posibil. Nu am cum să controlez reacția publicului.

Ne-ai spus că ați filmat în New England, cu o echipă restrânsă, timp de cinci săptămâni. Și că ați filmat povestea în ordine cronologică. Cum s-a simțit asta?

Mereu încerci să filmezi cronologic, dar nu se poate. Nouă ne-a ieșit. Și asta a însemnat, pentru toată echipa, că am trecut prin poveste cot la cot cu personajele. Știam că la final vom ajunge la acel conac și acolo se va termina totul. Ne petrecuserăm ultimele trei-patru săptămâni râzând și plângând cu cei doi actori, ajunsesem foarte apropiați, și bineînțeles știam că totul avea să devină greu și dramatic și sfâșietor de trist. Așa că atunci când am ajuns la ultima parte a scenariului a fost… e greu de descris… nu am mai văzut în viața mea atâția oameni plângând pe un platou de filmare. Și apoi ultima secvență pe care am filmat-o a fost cea cu Colin. A fost un mod minunat de a termina experiența. Eram cu toții în teatru, Colin cânta live la pian, iar apoi am terminat filmarea și am mers și ne-am îmbătat cu toții foarte tare.

Stanley Tucci și Colin Firth au văzut filmul?

Da. Și le-a plăcut enorm. E fabulos! Nu știi niciodată cum va ieși ce lucrezi. Doar depui cât de mult efort posibil și crezi în ceea ce faci. Știu că sunt amândoi foarte mândri de film. Și, aici normal că nu pot fi obiectiv, dar majoritatea părerilor au fost că amândoi fac cele mai bune roluri din cariera lor. Și eu cred același lucru.

Supernova rulează sâmbătă, 31 iulie, de la ora 18:00, la Cinema Victoria. Regia: Harry Macqueen. Cu: Stanley Tucci, Colin Firth, Pippa Haywood, Peter Macqueen.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *