Bazat pe evenimente reale, filmul spune povestea lui David Helfgott, un pianist virtuoz australian de origine poloneză-evreiască, a cărui carieră a fost profund marcată de boli mintale și, conform tezei narative a filmului, de toxicitatea tatălui său, Peter. În ciuda tragediei, filmul se îndepărtează de farmecul blestemat, concentrându-se asupra efectului înălțător al gloriei prin vindecare. Strălucire (1996) își duce astfel publicul din adâncurile agoniei personale până la vârful succesului artistic.
Filmul se deschide în mijlocul unei nopți ploioase, cu un David adult care a gustat deja nebunia și plutește pierdut pe străzi. Divagația sa aproape de neînțeles prefigurează astfel calea tragică pe care o urmează să o parcurgă pianistul, în calitatea de eroul filmului. Prin intermediul flashback-urilor frecvente, foarte bine coordonate, filmul trece prin diferite perioade din viața reală a lui David Helfgott, mergând de la primul său concurs de pian în care, spre surprinderea arbitrilor, a arătat măiestria remarcabilă a lui Chopin la o vârstă fragedă, până la vindecarea pe mai multe planuri, după căsătoria cu Gillian.
Îl urmăm pe David în timp ce pleacă de acasă cu un sentiment amar și ajunge la Londra, luând lecții cu prestigiosul muzician Cecil Parkes. Asistăm la îndelungatul său exil de pe scenă, la admiterea în numeroase instituții din cauza depresiilor sale profunde și continue și, mai presus de toate, la rolul jucat de dragoste și muzică în recuperarea sa. Această relatare a greutății vieții servește la crearea unei experiențe cathartice copleșitoare declanșate atunci când îl vedem pe David relansându-și triumfător cariera întreruptă. În crearea universului său narativ, filmul preia însă anumite licențe creative, favorizând adaptarea și impactul cinematografic față de complexitatea obișnuită a vieții reale.
Filmul, de exemplu, are o interpretare clară care se concentrează pe impactul negativ asupra sănătății mintale a lui David pe care l-au avut demonii tatălui său, ajungând să fie de-a dreptul cruzi. Interpretat ironic de actorul german Armin Müller-Stahl, Peter era fiul al unui rabin hasidic care, din cauza propriilor tensiuni cu familia sa, a ajuns să fugă de acasă, fapt pe care îl va regreta ulterior după ce a aflat că familia pierit în Holocaust. Filmul însă privilegiază o totală ticăloșie a comportamentului lui Peter, nelăsând loc compasiunii și oferind un motiv simplu de a empatiza cu eroul.
Prăbușirea tânărului este reprezentată și ca o ruptură de proporții mitice, dar și aceasta este doar ficțiune. În ciuda pluralității de opinii pe subiect, filmul reușește fără îndoială să ridice realitatea obișnuită într-o ficțiune cathartică, reconstituind poveștile lui David Helfgott într-un crescendo de intensitate dramatică, suspans, naturalețe documentară, plăcere sporită în recuperarea pianului, un extaz transmis privitorului, ca o piesă muzicală. Sunt multe filme despre muzicieni celebri, unde celebritatea artistului a precedat și a dat naștere filmului; altele în care mai apar muzicieni necunoscuți și Strălucire (1996) este unul dintre ei.