Noémie dit oui, în regia lui Geneviève Albert, câștigă premiul TV5MONDE, RFI România și a Institutului Francez din România.

Producția canadiană Noémie dit oui s-a dovedit a fi alegerea câștigătoare a juriului tinerilor francofoni pentru ediția a 22-a a festivalului TIFF. Deliberarea s-a făcut dintr-o selecție deosebit de diversă de 7 filme în limba franceză, sub îndrumarea mentorului Corina Șuteu. Filmul ne proiectează în universul lui Noémie, o adolescentă de 15 ani aruncată în lumea prostituției din Montréal. Suntem puși în fața unei drame ce trebuie conștientizată și nicidecum evitată. Actrița în rolul principal Kelly Dépeault reușește o performanță remarcabilă și asumată, oferind o paletă largă de emoții publicului. 

O mențiune specială este atribuită de juriu și filmului-experiment Knit’s Island, o producție cu o abordare inovatoare și curajoasă care dovedește o nouă viziune artistică asupra cinematografiei. 

Juriul tinerilor francofoni la TIFF.22 este unul dintre proiectele pe care Institutul Francez, TV5MONDE și RFI România continuă să le dezvolte împreună pentru a susține tinerii și francofonia. Premiul este acordat la TIFF pentru al zecelea an consecutiv. Ediția aceasta, juriul a fost compus din cinci tineri români și francezi, studenți la Cluj în specializările teatru și film, medicină sau cooperare internațională: Raluca Bălan, Andreea Radu, Adelina Hess, Alexandru Necula și Léopold Martel.

0 replies on “Noémie dit oui, în regia lui Geneviève Albert, câștigă premiul TV5MONDE, RFI România și a Institutului Francez din România.”