Selman Nacar: “Oameni din diferite țări au reușit să se conecteze cumva cu povestea”

Din Zori Și Până-N Zori / İki Șafak Arasinda poate fi considerat o poveste de succes nu doar pentru regizorul Selman Nacar – acesta fiind primul său lungmetraj -, dar și pentru TIFF. Selman a câștigat premiul Transilvania Pitch Stop Awards în 2019 și acest lucru i-a facilitat realizarea post-producției în România, premiul (și serviciile) fiind oferite de Chainsaw Europe.

Din Zori Și Până-N Zori vorbește despre moralitate și principii, într-o Turcie tradițională, dar de fapt poate fi văzut ca o producție internațională, cu o tematică recunoscută la nivel global. După ce un muncitor este grav rănit lucrând pentru afacerea de familie, Kadir (Mucahit Kocak) este forțat să ia o decizie morală, care va avea un impact asupra viselor sale, a familiei sale și a vieții soției muncitorului rănit. Este un studiu despre viața unui om care scapă de sub control. Selman Nacar se află la TIFF și a răspuns la câteva întrebări pentru AperiTIFF.

Acesta este primul tău film de lungmetraj. Cum ai descrie povestea și de ce ar trebui ca oamenii să vină să-l vadă?

Povestea este despre Kadir. Are loc un accident la fabrica familiei lui. El trebuie să se ocupe de tot ceea ce implică acest accident. Este antrenat să înțeleagă ce s-a întâmplat și cum îi va afecta pe toți. În acest sens, filmul pune câteva întrebări etice, atât personajului principal, cât și publicului. Cred că filmul permite publicului să experimenteze ce trăiește personajul principal. Nu pot spune că este o experiență plăcută, din cauza naturii subiectului, dar este o experiență importantă și esențială.

Povestea filmului provine din ceva ce ai trăit direct sau poate ca martor?

Nu are o legătură directă cu experiența mea personală, dar observ foarte mult și cred că în acest film sunt multe povești care provin din observațiile mele. Și, de asemenea, chiar și intrigile secundare și personajele provin din observațiile mele, așa că pot spune că nu este o poveste personală, dar poveștile pe care simt că le cunosc, le-am întâlnit pe parcurs.

Speculezi acest contrast între generații în ceea ce privește tradițiile. Acest lucru pare să fie încă o preocupare mai mare în Turcia decât în multe alte țări. De ce se întâmplă acest lucru?

Cred că tradiția este importantă mai ales în țările din est și cred că este o problemă, uneori, pentru că trebuie să fii deschis la idei noi. Există senzația că vrei să păstrezi lucrurile așa cum sunt, ceea ce nu este cea mai bună idee tot timpul, și ești mai puțin deschis la experiențe noi. Așadar, în acest sens, cred că ar putea fi o problemă.

Într-un interviu, ai spus că munca cu o echipă internațională aduce o perspectivă diferită asupra unei povești. Acest lucru m-a făcut să mă întreb cum au reacționat oamenii la film în diferite părți ale lumii.

Filmul a vizitat multe locuri. A fost proiectat în Italia, Serbia, Spania, în multe țări. Bineînțeles, unele reacții au fost diferite, într-un anumit sens, dar ceea ce văd este că oameni din diferite țări au reușit să se conecteze cumva cu povestea. Chiar dacă este o poveste locală, ea poate avea loc în orice oraș din orice țară. Așa că oamenii au putut să empatizeze și să se conecteze la această problemă. Bineînțeles, este un subiect foarte sensibil și nu răspunde la întrebări, ci pune întrebări, astfel încât îi face pe oameni să se gândească și să vorbească despre acest subiect.

Astfel, structura poveștii poate fi recunoscută la nivel internațional. Ai o problemă și oameni care reacționează diferit la ea…

Da. Practic, din cauza structurii filmului, întrebările sunt puse prin intermediul personajului principal și apoi, din moment ce filmul nu dictează răspunsul, filmul împinge publicul să se gândească, de asemenea, la ce ar face dacă s-ar afla în aceeași situație.

Ești pentru a doua oară la TIFF. Cum tr simți aici?

Mă simt foarte bine, pentru că am mai fost aici; am lucrat la acest film aici, așa că este minunat să mă întorc și să proiectez filmul aici. Totodată, am petrecut foarte mult timp în România, pentru că am făcut post-producția la București. Simt că este o a doua casă pentru acest film

Leave a comment

Your email address will not be published.