Cel mai recent lungmetraj al Ancăi Damian, animația muzicală „Insula” va rula pentru prima dată în România astăzi, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj, în cadrul secției „Zilele filmului românesc” începând cu ora 18:30. Premiera va fi însoțită de expoziția de realitate augmentată „În căutarea Paradisului A.R.”, organizată de Muzeul de Artă din Cluj.
Care a fost sâmburele de la care a înflorit întreaga poveste a animației „Insula”?
– Ideea mi-a venit de la o conferință de la festivalul Sundance când eram cu unul dintre filmele mele de scurtmetraj și tocmai se discuta la minoritățile din Statele Unite ale Americii că cel mai bine pentru decolonizare ar fi să se spună din nou poveștile colonizatoare dar din alt unghi, corector. Acestea au intrat în memoria umanității cu conotația aceasta de amprentă a colonizatorului alb în teritoriul pe care îl invadează într-un fel sub pretextul ca-l „civilizeaza”.
O regândire a lui Robison Crusoe readaptată la zilele noastre înseamnă o răsturnare a acestei povești – în care Robison este de data aceasta un doctor care are cele mai bune intenții pentru că, la urma urmei, cu cele mai bune intenții, societatea poate să nu te lase să ai o atitudine justă organic față de celălalt. Povestea filmului este, ca întotdeauna, ceea ce mă interesează pe mine să comunic si anume ca într-o societate care ne învață separarea, ceea ce ne leagă este ceea ce contează și ca totul si toți suntem conectați.
Toată realitatea în care trăim este valoroasă, în măsura în care reușim să fim parte din întreg și să nu ne separăm prin rasă, gen, naționalitate sau vârstă. Nu facem decât să ne divizăm și să ne separăm între noi, în loc să ne gândim la ce ne conectează și că, de fapt, scopul existenței pe acest pământ este să înțelegem că noi suntem o picătură din tot și că a ne conecta cu ceilalți și cu natura este cea mai importantă lecție pe care o avem de învățat.
– Ați scris împreună cu Augusto Zanovello. Ce v-a condus înspre această colaborare?
– Augusto a existat la geneza acestui proiect, de fapt, în discuțiile pe care le-am avut la începuturi. În clipa în care ascultam împreună concertul lui Alexandru Bălănescu și al Adei Milea eu voiam să fac povestea aceasta cu Robison Crusoe.
Atunci, de fapt, ideea de a face un muzical a devenit și mai evidentă pentru că, în măsura în care reușeam să transform într-o comedie muzicală suprarealistă povestea lui Robison, aruncam ambiția de a vorbi despre subconștientul și imaginarul umanității și de a intra în niște teritorii mult mai profunde. Augusto a participat mai mult la partea de demaraj, după care am rămas cam singură pe construcția scenariului. Tocmai pentru că a participat la treatment-ul proiectului a rămas co-scenarist.
– Ce factori au generat această aducere în prim-plan a subiectelor sociale curente, precum migrația și ecologia?
– Ceva interesant când am pornit proiectul – spuneam că filmul vreau să fie plasat în viitorul apropiat. Viitorul apropiat a venit peste noi și, în film, sunt foarte multe detalii care se regăsesc în zilele noastre, inclusiv partea cu virusul și vaccinurile care a fost scrisă înainte de 2019. Problematica acestui moment pe care-l trăim, nu vorbesc neapărat un sfârșit al umanității, dar o nevoie de reașezarea valorilor societății.
Pământul o va duce foarte bine fără noi, nu va avea o problemă, dimpotrivă, va scăpa de niște paraziți. Umanitatea se află într-un moment în care, dacă nu-și regândește viitorul, dacă nu-și reașază viitorul pe alte principii – cel al conectării, principii sănătoase – în raport cu natura, generația următoare nu va avea posibilitatea să existe în termenii esențiali: a respira, a se hrăni. Există, într-adevăr în film o frumusețe în animalele mutante cu plastic.
O frumusețe vizuală care îți dă fiori pentru sunt mutanți – plastic care există și în apa potabilă, despre care vorbește și Robison Crusoe (safe water – o sticlă de apă pentru că altă apă nu există). Problemele ecologice le-am introdus într-un aer ludic, dar sunt probleme foarte grave și pe care trebuie să le confruntăm cu toată seriozitatea.