„Indiferent dacă e actor sau amator, important e să-l găsim pe cel mai potrivit”

Interviu cu Hajni Kis, regizoarea filmului Haita noastră

Ai fost remarcată deja cu primul tău film, Szép alak (Beautiful Figure) nominalizat la premiile Student Oscar, nu ți-a fost greu după toate acestea să continui să lucrezi? 

Ba da, nici în vis nu m-am gândit că ar putea avea un așa succes. Simțeam că este îndrăgit filmul, dar nicio operă nu are parte de o atenție mai deosebită până nu capătă o anume etichetă. A dobândit această etichetă, și de atunci încolo am simțit că atenția care i se acordă nu se compară cu cea dinainte. 

Mi s-a părut totul ireal, iar când s-a difuzat în țară știrea potrivit căreia de 25 de ani nu s-a mai întâmplat așa ceva, dintr-o dată au început apelurile, foarte multe, în decurs de câteva ore, mi se cereau diferite interviuri. Am ajuns, brusc, de nicăieri în lumina reflectoarelor, ceea ce m-a speriat, nu m-a pregătit nimeni pentru așa ceva. Mi-era teamă de ce se va întâmpla dacă voi produce dezamăgire, era o presiune imensă. Am și ratat termenul pentru filmul de absolvire. Producătoarea, Juli Berkes, cu care colaborez și astăzi, și-a dat seama că m-am pierdut și mi-a spus atunci: și ce crezi că se întâmplă dacă faci un film prost? Întrebarea asta m-a nimerit într-un fel, am fost capabilă atunci să mă eliberez de ceva și m-am apucat de Last call. A fost un moment de răscruce. 

Poate că nici n-aș mai face filme, dacă nu se întâmpla așa. Am avut un sentiment de eliberare pe care îl rememorez de fiecare dată când mă împotmolesc. 

Nu pare deloc un film low-budget, numai dacă ne gândim la alegerea muzicii. Există o secvență în care auzim o piesă Scooter. Cum ați rezolvat-o?

Conține 12 piese cu copyright, lucru ireal chiar și la un film cu buget mare, căci muzica este foarte scumpă, iar la noi, în prezent, drepturile trebuie obținute pe vecie. Faptul că acest film are atâtea piese se datorează producătorilor. Ei au fost cei care au ajuns până la managerii din Germania ai trupei Scooter pentru ca să primim piesa Maria. Inițial am ales piesa intitulată Nessaja, dar luni de zile nu am primit răspuns – mă gândesc că pentru ei era o sumă atât de ridicolă, încât nu s-a meritat nici măcar să stea la negocieri. 

Apoi am primit răspunsul potrivit căruia de piesa respectivă nu poate fi vorba, pentru că a fost plagiată și Scooter se află în judecată din cauza ei. Am ales mai apoi o altă piesă Scooter, dar situația era similară și cu aceea, atunci a urmat Maria, dar în ziua filmărilor încă nu era un lucru pecetluit. Înregistram secvența cu producătorii alături de noi, curgeau sudorile de pe ei dacă vor obține sau nu aprobarea – eu habar nu aveam, căci încercau să mă menajeze.

Actorii în rolurile principale sunt amatori, sunt foarte naturali și conlucrează bine. A fost intenționat să nu fie actori cunoscuți? 

Un criteriu a fost acela să nu aleg pentru rolul principal pe cineva care induce multe asocieri. Alegerea este, de la bun început, limitată de aspectul exterior al rolului, astfel că făceam casting în paralel cu amatorii. Singura condiție pe care am pus-o a fost: indiferent dacă e actor sau amator, important e să-l găsim pe cel mai potrivit, am fost deschisă la orice soluție. Pentru multe dintre roluri am vizionat în prima tură, iar dacă nu am fost mulțumită acolo, atunci făceam următorul pas. Proporția actori-amatori în acest film este, în mare, de jumate-jumate.

În filmele tale de scurt metraj ca și în acesta ne arăți personaje failibile, aflate la marginea societății, de ce te interesează ei? 

Mă întreb și eu. Chiar acum mi-am dat seama și eu că protagoniștii tuturor filmelor mele de până acum au fost oameni ai străzii: în Beautyful Figure personajul principal locuiește la mama, dar la urmă nu are unde să meargă, în Last Call o avem pe femeia aceasta curajoasă care la sfârșitul filmului nu mai are un cămin al ei și nu are unde merge, în Haita noastră Tibor, la fel, nu are cămin, cu toții se îndreaptă spre nicăieri. 

Mă interesează acele situații-limită în care oamenii nu se mai prezintă cu o identitate „bine armată” în fundal, mă preocupă să dezgolesc complet caracterele. Personajele mele de până acum nu se pot integra în sistem, nu se potrivesc în peisajul idilic. Poate că nu o fac conștient, dar ei își caută cele mai adânci straturi, căminul lor și rădăcinile lor – iată încă ceva ce este comun la ele. 

Aceste probleme mă preocupă și pe mine, iar prin intermediul acestor personaje simt că pot capta ceva pe care probabil îl avem cu toții în comun.

Să conturezi profilul unui copil-adolescent este un teren extrem de greu, adesea insuccesul unui film se datorează tocmai faptului că prezentarea acestei generații nu este destul de veridică sau rămâne superficială. La tine toate momentele sunt credibile și sensibile, cum ai reușit să rezolvi?

Am discutat foarte mult cu Fanni despre amintirile din copilărie, ne-am inspirat mult de acolo. În timpul castingului am stat de vorbă cu mulți copii-adolescenți despre cum se simt ei, ce fac acum, umblam cu ochii deschiși – am vizionat, totuși, 1500 de copii. Am stat de vorbă și mai mult cu copiii cunoștințelor, ne-am integrat între ei. Contează și faptul că figura lui Niki se apropie de persoana care am fost eu în copilărie. 

Leave a comment

Your email address will not be published.