S-a insistat mult pe faptul că Federico Fellini portretizează în La dolce vita pierderea inocenţei, decadenţa, chiar decăderea Romei, ucest epicentru al civilizației occidentale stors de substanţă, devenit superficial.
Filmul urmărește povestea lui Marcello Rubini (Marcello Mastroianni), un jurnalist aflat în căutarea unor subiecte pentru tabloide, care timp de șapte zile și șapte nopți rătăcește prin Roma, îmbătate de „la dolce vita”. Marcello caută perseverent, dar fără succes dragostea și fericirea. Uşor resemnat, uşor amuzat, el caracterizează Cetatea Eternă a fiind „un soi de junglă: nepăsătoare, linişitită, în care te poţi ascunde”. Părerea lui pare bazată pe propria ratare. În calitatea sa de ziarist se află constant în proximitatea unor personalităţi, doar că și acestea, la rândul lor, au decăzut. Se frustrează pentru că nu se poate afirma, cu toate că îşi simte potenţialul.
El nu îşi mai aminteşte nici măcar de unde îi sunt părinţii; sau nu vrea, ca semn al unei vieţi trăite în negare. Jurnalist versat, care cunoaşte dedesubturile societăţii şi are conexiunile potrivite, Marcello e un bărbat frumos, plin de şarm, dar disperat; visează ca într-o zi să ajungă acolo unde simte că îi e locul, dar rămâne prins într-o viaţă de huzur, pierde nopţi şi aleargă după himere.
E un om singur, pierdut. Caută cu sete marea frumuseţe, marea fericire, aşa cum se întâmplă şi cu alte personaje-etalon din istoria cinematografiei italiene: mai recent, în La Grande Bellezza, considerat o replică actualizată a filmului lui Fellini.
Format din episoade aparent fără legătură între ele, La dolce vita vorbeşte nu numai despre destinul individual al unui om, ci mai degrabă caută să exploreze cotloanele psihice ale tenebroasei Rome. Trăind cu povara unui trecut imens, locuitorii simt că sunt aproape să atingă faima şi totuşi nu o fac, refugiindu-se în petreceri interminabile, încercând constant să se remarce.
Notorietatea pare, în Roma, un orizont la un pas distanţă, care rămâne constant, tot la un pas distanță.
Alegoric, filmul păstrează ceva din neorealismul de la începutul carierei lui Fellini, peste care se adaugă stilul extravagant, carnavalesc pe care cineastul îl construieşte în Giulietta degli spirite, Amarcord şi Satyricon. Urmărind firul roşu al carierei lui, lucrurile se leagă: dacă aici personajul lui Mastroianni e un jurnalist care îşi caută drumul, în 81/2 e deja regizor. Întrebările, dilemele personale, însă rămân. La fel ca și Cetatea Eternă, ele nici nu vor şi nici nu pot să dispară vreodată.
Filmul rulează luni, 3 august, ora 21:30, în Piaţa Unirii, şi duminică, 9 august, ora 00:00, la Apáczai.