Este originară din Cluj, lucrează la Teatrul din Sfântu Gheorghe şi a jucat în filme internaţionale, alături de alţi actori foarte buni. Face teatru, film, dansează, iar înainte de şcoala de actorie şi-a luat licenţa la facultatea de Educație Fizică și Sport, specializarea aerobic și dans modern. Are o relaţie specială cu regizorul Peter Strickland, pentru care de această dată a jucat înFlux Gurmand unul din rolurile principale.
Eşti prezentă la TIFF ca actriţă în Flux Gurmand. Despre ce vorbeşte filmul şi cum ar trebui să se poziţioneze spectatorii faţă de el? E în secţiunea Fără Limită, ceea ce spune multe despre structura lui mai neobişnuită.
În primul rând, filmul vorbeşte despre relaţia din interiorul unor oameni care muncesc, în cazul nostru performeri; un fel de luptă pentru ierarhie, deşi nu e cazul, dar trebuie. Relaţia dintre artişti, o luptă pentru putere, viziunea artistică personală şi cât trebuie să laşi de la tine. Ideea de compromis, pe care nu o acceptă nici o parte şi atunci e ceva No Limit.
Cum aţi lucrat pe idee?
Am vorbit mai mult despre personaj, eu pe Peter Strickland îl ştiu de mult, acum am lucrat la al şaselea film. Pot să spun că la ultimul deja m-a întrebat ce aş mai vrea să fac în film. Am ajuns la un nivel de înţelegere şi am zis că aş dansa şi aş cânta. Şi m-am trezit că mă provoacă, mă rog, nu e chiar dans ce fac, dar e un performance de mişcare, dus la extrem; cu sângele, cu abatorul, cu materiile fecale. Mi-a plăcut provocarea, mai ales în zona care lucrez acum, teatru, dans, film. A fost o provocare extremă. Când filmam, el a zis la un moment dat „cut” şi noi aveam public, care nu şi-a dat seama că e gata, dar nici nu i-a mai interesat, au început să aplaude. Peter mi-a provocat insinctele artistice şi le-a putut combina apoi, a ales ce i-a plăcut. Filmul e inspirat cumva şi din viaţa lui. A avut mereu la filme indicaţia asta să mai reducă din timp şi el nu a lăsat de la el.
Eterna luptă între producător şi creator…
Da, a el este un artist care cam la doi ani reuşeşte să regizeze un film.
Cum v-aţi găsit, la început?
A venit la Sfântu Gheorghe, la Katalin Varga (2009), şi am avut o scenă, un urlet, era noapte filmarea, am dormit în propria maşină, am venit cu pijamaua mea. I-a plăcut foarte mult că de fiecare dată când reluam eram din ce în ce mai intrată în situaţie şi au fost multe duble. După un an, a ieşit la Berlinală, a fost premiat, şi ulterior a venit cu filmul la noi. Eu sunt actriţă la Teatrul Andrei Mureșanu din oraş, şi ne-a chemat pe toţi pe scenă. Ne-a prezentat pe toţi, ne-a chemat, eu nu m-am dus, pentru că mi-era jenă să mă duc lângă actriţa principală, eu având doar un urlet. Cred că a apreciat asta. Apoi, a venit la noi la masă, eram la un cocktail, şi m-a întrebat dacă mai ştiu altă limbă decât engleza. Şi bafta mea a fost că ştiam italiana. Eu ştiam că el e însurat cu o unguroaică, că are un bunic din Grecia – care tocmai murise şi cu banii de la el a făcut primul film. Şi zice, fix acum scriu un scenariu în engleză şi italiană. Vrei să joci? Şi ce să zic, vrei calule, ovăz, nu?
Cum te pregăteşti pentru un film străin şi cum o faci pentru un film românesc? Există diferenţe? Mă refer atât la tehnica ta, cât şi la ce îţi cere regizorul…
Pot să zic că e puţin mai greu în altă limbă, pentru că nu e limba ta maternă. Nu poţi improviza, ştii, cum vrei tu. Cu regizori români am avut doar nişte secvenţe. Nu am jucat într-un film de lungmetraj unde să fiu personaj principal.
Ştiu că ai apărut în Autoportretul unei fete cuminţi.
Da, şi regizoarea Ana Lungu avea un buget mic, jucam în casa părinţilor ei, ne simţeam foarte familiar. A fost foarte drăguţ.
Întrebam în ideea în care la Peter Strickland totul e puţin mai formal şi de aia mă gândeam dacă pregătirea e diferită.
Da, bine, în principiu şi la Peter am încercat să stau cât mai mult pe naturalism. E clar că e diferit, dar cred că diferă în funcţie de regizor. Fiecare regizor vine cu lumea lui, se întâlneşte cu lumea ta. Bineînţeles că e un melanj, ajută foarte mult să poţi dialoga cu el, să îi spui din experienţele tale, el din ale lui, dar de obicei scenariul, dacă e fix, cu el vorbeşti despre intenţiile pe scenele respective. Peter reuşeşte să te pună în situaţii astfel încât nu ai cum să dai greş.
Ce înseamnă TIFF pentru tine, mai ales că eşti din Cluj?
Am venit în 2015 prima dată aici, invitată. Atunci a fost ceva wow, invitată la mine acasă. E o atmosferă extraordinară. Cui nu-i place să se simtă bine, respectată, apreciată. E foarte important că vine lume din cinematografia naţională şi mondială, la lounge fiecare se destăinuie, fiecare spune un mic secret din viaţa personală sau profesională. E foarte bine că se face 10 pentru FILM, e o rampă de lansare. Eu cred că e foarte important şi pentru familii, abia aştept să îmi aduc şi eu familia la acele evenimente dedicate. TIFF e inima filmului, aici în România. Pâlpâim prin întâlniri, prin cunoştinţe, prin necunoştinţe, prin party-uri. E o bază bună pentru cinematografie.