Ellen Eliasoph, producător Umbra: “Filmul nu conţine personaje eminamente bune sau rele, ci totul se consumă undeva în umbre şi penumbre”

Ellen Eliasoph are câteva decenii de experienţă în domeniul cinematografiei şi e specializată pe piaţa chineză. A ştiut de foarte tânără care trebuia să fie drumul ei. După ce adolescenţa a prins-o devorând literatură chineză, şi-a dat seama că „trebuie să înveţe limba”, pentru a
savura în original ce iubea. “Era prima universitate care deschisese legături oficiale cu învăţământul din China”, a explicat Eliasoph pentru AperiTIFF, rememorând cum, la 17 ani, când majoritatea tinerilor sunt încă foarte nehotărâţi, ea deja îşi creiona viitorul.

Intra la Yale, fiindcă acolo putea să îşi urmeze cel mai bine visul. A fost o mare şansă, pentru că Ellen a făcut parte din întâia generaţie de studenţi care a putut să meargă în schimb cultural în ţara asiatică, pe atunci destul de nereceptivă schimburilor cu occidentul.

Pentru Ellen, astrele s-au aliniat în aşa fel încât a locuit acolo o bună parte din viaţă. În acelaşi timp, pasiunea pentru cultura chineză a făcut-o să înţeleagă şi „să întrevadă potenţialul cinematografiei, culturii, dar şi a pieţei de consum chineze”. Problema iniţială de care s-a lovit consta în faptul că această piaţă era una închisă, care nu accepta produse vestice.

“Singurii fericiţi care puteau vedea proiecte străine erau studenţii facultăţii de film din Beijing”, rememorează ea. Dar consecvenţa unor oameni asemeni ei a făcut posibilă stabilirea unor legături între Hollywood şi piaţa chineză de film. Aşa se face că ea a fost omul care a adus acolo primul film american, în 1993: Evadatul, cu Harrison Ford şi Tommy Lee Jones.

În doar câţiva ani, s-au pus bazele unei legături rodnice pentru ambele părţi. Tot cam pe atunci, Ellen a fost entuziasmată de Eroul al lui Zhang Yimou şi l-a abordat pentru o producţie cu SUA, dar el a respins categoric orice propunere. Anii au trecut şi regizorul s-a apropiat totuşi de această idee. Prima experienţă nu a fost însă deloc fericită, pentru că a lucrat cu multă frustrare la Marele Zid, un film controlat de producători americani, care nu au avut înţelegere pentru sensibilitatea cineastului asiatic. În aceste condiţii, cu atât mai mult Umbra este o reuşită cu cât Ellen spune că relaţia ei cu Zhang a fost foarte bună. Secretul? A avut o atitudine plină de respect faţă de unul din cei mai importanţi autori din lume, aşa cum îl consideră producătoarea.

Ellen a ţinut să nu vorbim prea mult despre ea, pentru că aici Zhang e adevăratul star. Apropierea lui faţă de subiect a venit gradual. Când i-a fost propus scenariul, scris de altcineva, cineastul chinez şi-a dat seama relativ rapid că aşteptase toată viaţa o asemenea poveste. De ce?

„Pentru că nu conţine personaje eminamente bune sau rele, ci totul se consumă undeva în umbre şi penumbre. Asta îi poate surprinde pe fanii obişnuiţi cu filmele lui Zhang, pentru că precedentele au o paletă foarte pestriţă de culori”, a explicat ea.

Şi cu atât mai greu e să foloseşti o astfel de estetică vizuală monocromă, cu cât filmul nu e filmat alb-negru şi are foarte puţin CGI. Totul e elaborat din scenografie, din alegerea costumelor şi a locurilor. Ellen a ţinut să sublinieze că această performanţă l-a entuziasmat pe Zhang, care şi-a regăsit pasiunea şi plăcerea de a regiza. Ellen Eliasoph e dovada vie că a înţelege o cultură total străină, că a-i face pe reprezentanţii ei să te respecte, se transformă adesea într-un proiect de viaţă.