În atmosfera aparte de la castelul Bánffy, a avut loc aseară cine-concertul Nosferatu, o co-producţie TIFF – Goethe Institut. Lansat acum fix un secol, filmul reprezintă un reper pentru istoria cinematografiei şi propune un personaj care a apărut ulterior în zeci, dacă nu sute de filme: Dracula.
Pentru această proiecţie, fondul sonor a fost facilitat de compozitoarea Simona Strungaru (dirijor permanent al Bucharest Jazz Orchestra și Sonomania) şi dirijorul Stefan Geiger (conduce Orchestra de Tineret din Bremen), alături de artiștii Operei Maghiare de Stat din Cluj-Napoca. Am discutat cu ei pentru a înţelege mai bine acest proces elaborat. Este prima colaboare între Strungaru şi Geiger, care nu sunt însă prima oară la TIFF. Ea a compus muzica pentru cine-concertele Haxan, 2016, şi Malombra, 2021, iar el a dirijat Metropolis în 2017. Cei doi au avut la dispoziţie doar patru zile de repetiţii. Un lucru inedit se leagă de instrumentul special folosit pentru această partitură, numit Spheraton, realizat de sculptoriţa Misha Diaconu.
Care este procesul de lucru pentru a compune muzica pentru un cine-concert?
Simona Strungaru: Urmărirea filmului până ajungi oarecum una cu povestea, apoi transcrierea ideilor muzicale ce ies la suprafaţă, imaginarea necesităţilor tehnice ale ansamblului, orchestrei şi soliştilor care urmează să interpreteze muzica.
Stefan Geiger: Muzica este unul din cele mai importante ingrediente pentru un film. Putem proba asta dacă ne imaginăm un film fără muzică. Dar şi dacă aplicăm muzică diferită, acesta poate fi ori horror, ori comedie. E foarte important să avem o muzică potrivită, care să potenţeze mesajul. Suntem fericiţi să avem premiera mondială a partiturii Simonei, care a compus o muzică strălucitoare.
Care este specificitatea unui cine-concert faţă de un concert clasic?
S.S.: La un cine-concert imaginea dictează organizarea timpului.
S.G.: Este o diferenţă care îmi face o mare plăcere. La cine-concerte, suntem norocoşi, uneori ne simţit ca starurile pop sau rock, pentru că publicul uită uneori că se află la un concert, fiind foarte absorbit de show. Iar oamenii reacţionează la film, la o comedie râd, la anumite secvenţe extraordinar de bune aplaudă şi asta poate fi foarte plăcut şi îmbucurător.
Cât de greu a fost să puneţi toate elemente în ordine şi, de fapt, să organizaţi tot cine-concertul?
S.S.: În cazul proiectului Nosferatu care pentru mine este un vis devenit realitate am avut norocul şi ţin să mulţumesc unor persoane care au crezut în mine şi în posibilitatea de a duce la capăt acest demers, Oana Lăpădatu de la Goethe Institut din Bucureşti şi Claudia Droc de la TIFF. Mă bucur că am plăcerea să îmi fie cântată în premieră opera. Am alături de mine trei voci extraordinare, soprana Mihaela Maxim, baritonul Cătălin Petrescu şi basul Iustinian Zetea, care personifică personajele principale. Un alt aspect foarte important şi o inovaţie pe care o realizez ca un vis de mult timp plantat este acela de a putea da viaţă unui instrument de percuţie, foarte versatil, care acoperă o plajă foarte mare de frecvenţe, numit Spheraton. Cu ocazia acestui concert, am luat contact cu dirijorul Stefan Geiger, pe care l-am urmărit în trecut dirijând diverse coloane sonore şi pe care îl apreciez foarte mult. Domnia sa a rezonat cu muzica mea, a înţeles mesajul muzical şi corelaţia sa cu filmul şi eu zic că facem o echipă foarte bună.
S.G.: Nu pot răspunde exact aşa cum aţi întrebat, pentru că nu am organizat evenimentul, ci am fost contractat. De obicei, dirijor e şeful, dar la cine-concerte se întâmplă diferit, eşti „sclavul” filmului, pentru că el îţi oferă tempoul. Asta este mult mai solicitant. În Nosferatu, sunt unele scene care trebuie sincronizate foarte atent, de exemplu când marinarul este lovit cu un topor, ca să dau doar un exemplu. Iar această potrivire poate fi făcută doar de mine, pentru că ceilalţi artişti sunt cu spatele la ecran şi nu au în faţă filmul şi partitura.