Csaba Káel: “Este foarte important să ne concentrăm pe tineri”

Csaba Káel (născut în 1961) a absolvit ca regizor de film la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din Budapesta și a regizat mai multe piese de televiziune, scurtmetraje, spoturi publicitare, filme portret. Lungmetrajul său de debut, Bánk bán (2002), a fost difuzat în întreaga lume. Din 2011 este directorul general al Müpa Budapest, instituție culturală maghiară de renume internațional. În 2019 a fost numit comisar guvernamental pentru dezvoltarea industriei maghiare, este președintele Institutului Național de Film. Pentru activitatea sa a primit numeroase premii și distincții, cum ar fi Premiul Kossuth, Premiul Nádasdy Kálmán, Artist Merituos al Ungariei, Ambasador Cultural și Turistic al Budapestei, Crucea de Cavaler al Ordinului Maghiar de Merit și Legiunea de Onoare Franceză.

Este prezent la TIFF pentru a vorbi despre activitatea Institutului Național al Cinematografiei, care funcționează pe mai multe planuri: dezvoltarea, distribuția și comercializarea operelor cinematografice naționale, inclusiv sprijin financiar și profesional; restaurarea patrimoniului cinematografic maghiar și conservarea, distribuția și promovarea acestuia; sprijin pentru formarea, educarea și orientarea profesională a tinerilor profesioniști din industrie; vânzări internaționale și reprezentare în cadrul festivalurilor de film maghiar; promovarea internațională a Ungariei ca locație de filmare.

Cât de important este TIFF pentru cinematografia maghiară și pentru dumneavoastră personal?

Este un eveniment foarte important, este cel mai mare festival din Europa Centrală și pentru noi este extrem de important să colaborăm în această parte a continentului, pentru distribuție, care ar trebui să fie primul subiect de discuție în Europa.

Cât de importante sunt marile producții internaționale (Blade Runner 2049, The Martian etc.) pentru finanțarea producției cinematografice naționale maghiare?

Atunci când negociem bugetul anual cu guvernul și avem un astfel de sprijin internațional, este mai ușor să cerem mai mulți bani. Peste 600 de milioane de dolari americani cheltuiți anual în producția de filme sunt sesizabili în PIB-ul nostru, astfel încât filmările au devenit o industrie strategică atât din punct de vedere economic, cât și turistic. În această parte a Europei există oameni foarte interesanți, peisaje minunate și valori culturale fantastice, iar noi trebuie să folosim această bogăție.

Țara dvs. are un mare succes la nivel internațional, există vreun secret pe care alte țări emergente l-ar putea aplica?

Succesul Ungariei vine din trecut; avem o istorie de 120 de ani de cinematografie. Întotdeauna am produs filme de nivel înalt și mulți dintre regizorii și talentele noastre au plecat la Hollywood și au devenit faimoși în întreaga lume. Când eram tânăr, pentru noi a fi regizor era un vis. Această profesie este foarte interesantă. Este foarte important să ne concentrăm asupra tinerilor, deoarece viitorul domeniului nostru cinematografic se află în mâinile următoarei generații de cineaști.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *