Bogdan George Apetri: „Este important că filmele mele să comunice mult despre personaje”

Regizorul Bogdan George Apetri și-a lansat anul trecut cel de-al doilea său lungmetraj, Neidentificat, un film cu miză polițistă și cu una dintre cele mai imprevizibile dramaturgii ale cinema-ului recent.

Profesor universitar la Universitatea Columbia din New York, Bogdan Apetri se pregătește de premiera internațională a filmului Miracol, la Festivalul Internațional de Film de la Veneția. Cunoscutul regizor a acordat un interviu pentru AperiTIFF

AperiTIFF: Față de Periferic, debutul tău din 2011, Neidentificat este structurat ca un film de gen. Cum ai lucrat la scenariu, scris împreună cu actorul Iulian Postelnicu?

Bogdan George Apetri: Ca și la Periferic, am preluat un scenariu deja scris, care mi-a plăcut, Iulian fiind foarte talentat și cu o scriitură cinematică. Am lucrat apoi la modificări, de la draft la draft, după ce am preluat eu scenariul. Foarte mult din ce a gândit Iulian a rămas în scenariu, iar ce nu a rămas este oarecum influențat tot de el. Scenariul a fost lung la început, iar eu am lucrat pe un draft final de 70 de pagini. Încet-încet, a ajuns la o formă foarte diferită, mult mai subiectivă, concentrat pe un singur personaj. Mereu îl vedem pe Bogdan. Cineva a remarcat că seamănă cu Periferic în sensul ăsta. Neidentificat pare a fi un film polițist, dar, până la urmă, este un character movie. Chiar dacă provocarea filmului a fost să știi foarte puțin din ceea ce se întâmplă, pentru mine a fost important să te țină interesat în ceea ce face Florin. Personajul este esențial – chiar dacă este un film de gen, se-ntâmplă ca personajul principal să fie un polițist și să aibă această problemă.

Cred că filmul reușește să împace bine teme precum corupția și gelozia, extrem de diferite între ele și niciuna dintre ele nu devine mai importantă decât cealaltă. Cum ai stabilit un echilibru între ideile și temele pe care le abordezi?

Cred foarte mult în instinct și îmi dau seama în timp ce scriu sau când montez dacă trag prea mult în stânga sau în dreapta. Acum am fost nevoit să realizez montajul singur, cu toate că nu-mi place să lucrez singur. A face film înseamnă să ai colaboratori lângă tine. Acum a fost o luptă cu instinctul meu, chiar și la filmare. Apoi regândesc totul logic, gândindu-mă la spectator.

Cum a fost să lucrezi cu Bogdan Farcaș?

Cred că actorul trebuie să aibă mult din personaj. Bogdan are ceva nebunesc, încă din momentul în care l-am văzut la casting. Revin iarași la instinct – mi-a transmis ceva destabilizant, chiar dacă, trebuie să admitem, cuvântul poate avea o conotație negativă și mi-am dat seama că el trebuie să fie Florin. Apoi au urmat repetițiile, iar la filmare, Bogdan tot timpul se uita la video assist. Ca actor, Bogdan se aruncă instinctual într-o scenă, apoi revine la assist unde privește totul logic – este un proces care ajuta mult, cu toate că nu obișnuiam să fac asta înainte cu actorii înainte. Pentru mine, este important că filmele mele să comunice mult despre personaje și îmi doresc ca Neidentificat să transmită asta spectatorilor.

Personajul lui Dragoș Dumitru este un pilon-cheie în narațiunea filmului și în planul lui Florin. Este, de altfel, și un personaj rom. În ce măsură crezi că este relevantă sublinierea etniei sale în film?

O temă importantă din film este modul în care este folosit sistemul. Dacă filmul avea loc în Bolivia, de exemplu, în alte circumstanțe, personajul s-ar fi folosit tot de sistem pentru a ajunge acolo, folosind poate alte mijloace. Eu am fost un an avocat fără să vreau – ce este în film este ceea ce a văzut eu în aceea perioadă când am lucrat. Am întâlnit acest comportament rasist, însă problema este că nici nu ne dăm seama de modul în care acționăm sau vorbim. Este un lucru de care se folosește Florin în film – se folosește de pasivitatea oamenilor în ceea ce privește rasismul. Mă interesa cum se folosește Florin de absolut orice pentru a-și îndeplini scopul. Mi-a plăcut atât de mult de Dragoș Dumitru (Bănel) când a venit la casting, încât nu credeam că sunt așa de norocos. Chiar sper ca acest film să deschidă drumuri pentru el ca actor. În plus, am vrut să lucrez cu oameni din jurul orașului Piatra-Neamț și mulți actori din film sunt din acea zonă, care au o mentalitate specifică. Am folosit multe cuvinte și povești auzite în zonă.

Abia au apărut noutățile că ultimul tău film, Miracol, va avea premiera la Festivalul de Film de la Veneția, în secțiunea Orizzonti. Ce ne poți spune despre el?

Miracol este parte a unei trilogii care începe cu Neidentificat – multe dintre personajele care apar în roluri secundare în Neidentificat apar din nou în Miracol, în roluri mai importante. Filmările au avut loc tot în Piatra-Neamț, anumite locuri se repetă. Se formează un oraș nenumit, dar cu o energie specifică, pe care eu o cunosc. Chiar și acum, după 20 de ani petrecuți în New York, sunt foarte pietrean. Tot timpul mă gândesc la Piatra, citesc despre oraș și abia aștept să mă reîntorc. De aceea mi-am dorit ca această trilogie să aibă loc în Piatra-Neamț. Neidentificat / Unidentified (România 2021) rulează joi, 29 iulie, la Cinema Florin Piersic, de la ora 15:30, la categoria COMPETIȚIE / ZILELE FILMULUI ROMÂNESC. Regia: Bogdan George Apetri. Cu: Bogdan Farcaș, Dragoș Dumitru, Vasile Muraru, Emanuel Pârvu și Kira Hagi.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *