Pe Alexandru Solomon l-a interesat mereu felul cum trecutul influenţează fluxul prezent-viitor. A crezut în subiecte exotic-fierbinţi şi le-a prezentat într-un stil original şi curajos, unic în onestitatea sa. Alecu pentru apropiaţi, el a lăsat mereu câte o bucăţică din propria personalitate în subiectele documentate. A mers mereu all-in. Născut în comunism, pe care l-a şi prins câţiva ani ca tânăr cineast, a rămas interesat de urmele adânci şi rănile supurante pe care nea Nicu Ceauşescu le-a bătucit în mentalul colectiv al poporului român.
TIFF îl celebrează în această ediţie şi proiectează Clara B. (2006), Cold Waves – Război pe calea undelor (2007), Ouăle lui Tarzan (2017). În toate, este fidel ideilor exprimate şi în excelenta sa carte, ‘Reprezentări ale memoriei în filmul documentar’: documentarul reprezintă „un mod de a trăi – creativ – memoria” şi „presupune o privire retrospectivă, o rememorare”, onesitate şi implicare totală.
Conştient de capcana istoriei şi de amprenta unor recuperări subiectiviste şi prea încrâncenate a sistemului comunist, l-a interesat să investigheze cu detaşare şi o doză de ironie „detaliile trecutului, fără a introduce o perspectivă ideologică valorizantă”. Mereu obiectiv şi înţelegând că propaganda se schimbă după liderii de moment, a refuzat activ abordări unde „eroii pozitivi de pe vremuri s-au metamorfozat în călăi, iar personajele negative de ieri, în victime şi eroi”. A nuanţat, operând creativ pe graniţa fină dintre mit şi realitate.
Lumile spectaculoase ale lui Solomon, desprinse parcă din poveşti închipuite, au puterea de a evoca (uneori metaforic) un trecut uneori greu de crezut că s-a întâmplat.
Modul de lucru asumat în Clara B. – unde istoriseşte povestea fictivă a unei femei fotograf şi reporter de la începutul secolului XX – continuă în Cold Waves, despre postul de radio Europa Liberă, care a funcţionat ca vehicul militant pro-occidental în perioada războiului rece, „perceput de audienţa sa din România ca un post de radio independent, unică sursă de informaţii adevărate”. Acest post fenomen a influenţat generaţii, a ţinut cetăţenii români conectaţi la realitatea vestică, a reprezentat tipul de supapă ajunsă acum legend(ar)ă.
Aceeaşi aură aproape mistică o are şi un micuţ laborator din Abhazia, pe litoralul estic al Mării Negre, unde Stalin a avut ambiţia de a crea un hibrid om-maimuță, ideal al individului muncitor. Ouăle lui Tarzan evocă povestea unui loc acum degradat, cu cercetători îmbătrâniţi, o ruină sovietivă încă funcţională inerţial.
Dificil de găsit, dar infinit mai complicat de ipostaziat, aceste universuri şi reprezentarea lor cinematografică îl transformă pe Alexandru Solomon într-unul din liderii generaţiei lui şi probabil cel mai important documentarist român. Îl celebrăm la TIFF în secţiunea 3×3 şi vă invităm să îi (re)vedeţi fabuloasele peripluri.