Vlad Ivanov, despre Servitorii: „Are o atmosferă care îți intră în oase”

Anul acesta, chiar de ziua lui, actorul Vlad Ivanov vine la TIFF cu filmul Servants (Servitorii), în regia lui Ivan Ostrochovsky, unde actorul joacă un rol de Eastern Block Boogieman, după cum îl numește Variety. Proiecția are loc în această seară, de la ora 23.45 la Coșbuc.

Ce ai simțit când ai citit scenariul? Vizionarea Servants m-a dus cu gândul la un soi de întoarcere la origine, care completează un cerc început cu 432, de Cristian Mungiu. Ești iarăși o forță negativă de netăgăduit în contextul unui regim autoritar. 

Apropo de asta, chiar în ziua în care am ajuns în Cluj, eram la o masă, mâncam și a trecut un cuplu, iar el a zis: „Bună ziua domnu’ Bebe, bine ați venit în Cluj”. Mi-am dat seama că după atâția ani oamenii încă mă asimilează cu acel rol. E un personaj care a rămas în conștiința spectatorului foarte puternic.

Cu Servants, zona asta nu-mi era deloc necunoscută, vorbind  din punct de vedere istoric. Și noi am trăit în comunism, la fel ca și Cehoslovacia. Eu imediat după ‘89 am citit foarte multă literatură memorialistică și am putut să îmi dau seama ce s-a petrecut și în biserica ortodoxă vizavi de infiltrarea securității, despre scindarea biserici în două. Știm foarte bine că înalți prelați au fost informatori ai securității. Ne sunt cunoscute lucrurile astea. Mi-a fost deci familiar să intru în zona bisericii catolice, care a avut întâmplări de același gen. 

Regizorul mă știa de la 432 și am avut o întâlnire foarte frumoasă la Berlin. Noi eram acolo cu Ana Mon Amour, cu Călin Netzer. Agentul meu m-a rugat să am o întâlnire cu el și cu Katarina Tomkova, producătorul ceh al filmului. Ivan mi-a explicat un pic despre ce s-a întâmplat și ce își dorește el de la personaj. Mi-a plăcut felul în care și-a expus ideea, felul în care voia să spună povestea despre acele vremuri.

Agentul meu îi spusese că pot juca în slovacă. Eu am rămas șocat, dar nu i-am spus nici da nici nu inițial, i-am zis că am să încerc. Imediat după, l-am sunat pe Richard (Cook) și i-am spus: „Richard, când mai ai idei de genul ăsta, te rog să mă întrebi întâi pe mine”. La care el mi-a închis gura cu o replică foarte frumoasă: „Vlad, ai jucat deja în maghiară, ce altă limbă poate să fie mai dificilă de atât? O să înveți și slovacă, nu-i problemă”. Și asta am făcut (râde). Bucuria pe care mi-a făcut-o Ivan a fost că mi-a zis: „Vlad n-o să te dublez pentru că e atât de bine încât n-are niciun rost”. Așa că anul acesta spectatorii pot vedea un rol în care nu sunt dublat.

Cât ți-a luat să înveți replicile?

Mai puțin decât la Sunset pentru că rolul e mai mic. Dar un alt lucru foarte frumos pe care l-a făcut Ivan e că rolul avea la început o pondere foarte mică, iar el l-a tot mărit. Îmi spunea: „atât de tare mă potențezi prin modul în care joci, încât îmi vine să scriu pentru tine”. Ei au un fel de a filma foarte diferit de al nostru. Nu primesc ca la noi tot bugetul odată și își planifică două luni de filmare, împachetează filmul și îl bagă în post-producție. Ei primesc 30 de mii de euro, mai stau două luni mai primesc 50 de mii de euro, filmează, mai stau. Filmează fiecare calup în funcție de câți bani au. 

Filmul are o atmosferă… nu știu dacă vreodată ai apucat să fii undeva în noapte cu o ploaie din aia care îți intră în oase și știi că nu poți să te rupi de acolo. Și visezi ca fetița cu chibrituri când te uiți pe geam și vezi o lumină caldă, dar în timpul ăsta îngheți. Așa e filmul ăsta, îți intră în oase.

Cât au durat filmările?

Filmările s-au întins pe o perioadă destul de lungă, așa că Ivan a avut timp să scrie. Și a scris, mi-a mărturisit că a scris mult pentru mine, că îi plăcea foarte tare. Tot timpul aveam discuții despre personaj cu el. Eu nu am mai lucrat așa niciodată. E foarte frumos. Și el își dă seama ce filmează, poate să vadă ce a filmat, cum spui și tu, work in progress, e foarte interesant. Doctorul Ivan era un personaj odios, dar partea cu boala de piele nu exista. Asta s-a născut în urma discuțiilor noastre. Ivan tot timpul a zis că este extraordinar să poată avea timpul să se gândească, să dezvolte personajele, relațiile dintre ele.

Țin minte că și după un an de zile am mai filmat o secvență. Filmam nu mai știu la ce și Ivan a zis, Vlad, numai și numai dacă vrei și dacă ești cu părul la fel și așa. Am spus, Ivan, filmul ăsta are o soartă a lui, o stea a lui pentru că arăt exact la fel și dacă ție îți lipsește cadrul ăsta vin și-l facem. Am rămas cu o afecțiune specială pentru filmul ăsta, pentru oamenii ăia de acolo. Am rămas prieten cu foarte mulți. Prietenie, nu amiciție.

E frumos cum proiectele astea muncite pe brânci împreună nasc relații care rămân…

Eu cred în această prietenie pentru că după aia, la lucru e foarte simplu, tu știi exact pe ce buton să apeși, arzi etapele mult mai repede. Nu ai un om nou în fața ta, ci știi cum reacționează. Relațiile astea nasc o prietenie artistică foarte frumoasă care crește și devine din ce în ce mai profundă. E frumoasă chestia asta, dar și foarte rară.

Am rămas cu o afecțiune specială pentru filmul ăsta, pentru oamenii ăia de acolo. Am rămas prieten cu foarte mulți. Prietenie, nu amiciție. Relațiile astea nasc o prietenie artistică foarte frumoasă, care crește și devine din ce în ce mai profundă.

Cum a fost premiera de la Berlin?

La Berlin nu vorbea nimeni în sală. Eu vedeam pentru prima oară filmul, eram foarte emoționat. De asta vreau să-l văd și aici, după atâta vreme, cu mintea limpede. Are o atmosferă… nu știu dacă vreodată ai apucat să fii undeva în noapte cu o ploaie din aia care îți intră în oase și știi că nu poți să te rupi de acolo. Și visezi ca fetița cu chibrituri când te uiți pe geam și vezi o lumină caldă, dar în timpul ăsta îngheți. Așa e filmul ăsta, îți intră în oase, aproape că ți se face frig la propriu de răceala aia. Am încercat cu personajul ăsta să nu aibă nimic artificios. E un rău de care nu poți să scapi. E implacabil. 

În același timp are și o uriașă tristețe. 

Da. Că îți dai seama că lucrurile astea au fost adevărate, s-au întâmplat, am trăit cu ele. 

E prima ta aniversare la TIFF, iar Cluj e orașul în care ai zis de multe ori că ți-ar plăcea să te muți. Ce te atrage la Cluj?

Oamenii din Cluj, ei mă atrag cel mai tare. Și da, datorită TIFF-ului am reușit, venind atât de des, să-mi fac prieteni aici. E o atmosferă în aer, sunt calmi, zâmbitori. Iar Clujul meu este Clujul la pas. Nu m-am dus niciodată cu mașina. Prima mea grijă când ajung aici e să îmi las mașina, să o parchez și să încep să merg prin Cluj. Îmi plac serile de Cluj pe timp de TIFF, e rumoarea aia, toată lumea vorbește de unde, ce a văzut, cu cine, e un schimb cultural la propriu, adică nu e nicio făcătură.

Despre ziua mea, atât, 4 august, marți, spune Vlad Ivanov.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *