Primul film al lui Uberto Pasolini de la Natură moartă (2013) încoace, Un loc ca oricare altul ar putea fi confundat cu ușurință cu un film de Ken Loach dacă n-ar fi delicatețea și profunzimea de care italianul dă dovadă în atitudinea față de personaje și mijloacele cinematografice prin care-și aduce la viață propriul scenariu. Premisa, care vine împachetată ca fiind inspirată de o poveste reală, e una simplă, scoasă parcă din cel mai recent bestseller distribuit la chioșcurile de ziare: după ce partenera sa l-a părăsit, John (James Norton), un bărbat de 35 de ani care își câștigă traiul spălând ferestre, e nevoit să își crească fiul, pe Michael (Daniel Lamont), singur.
Atunci când află că mai are doar câteva luni de trăit, acesta începe să se întâlnească, alături de cel mic, cu mai multe familii dornice să-l adopte după inevitabilul eveniment, încercând în același timp să-l ferească de crunta realitate. Deși boala lui John nu e niciodată adresată explicit (există indicii că ar fi vorba de o tumoare pe creier), e cert că un tratament miracol nici nu intră în discuție: lucrurile sunt bătute în cuie și nu va exista nicio răsturnare de situație, singura mare dilemă pe care filmul o propune fiind dacă John va reuși să facă alegerea corectă. Cum poate judeca o familie în baza unui simplu schimb de vorbe? Și cât de bine își cunoaște fiul pentru a alege în locul lui? „E cea mai importantă decizie din viața mea. Cum o să știu dacă e cea corectă?” Pasolini evită să explice situația de la bun început; lucrurile căpătă sens treptat, astfel că relația pe care John o are cu fiul său are timp să devină calitatea sa definitorie, și nu boala care îi acaparează curând întreaga realitate. E o calitate necesară cu atât mai mult cu cât realizează, în final, că nu despre alegerea corectă își făcea griji de-a lungul drumului, ci despre propria sa mortalitate și puterea interioară de a-i spune adio lui Michael.
Fără a fi melodramatic sau didactic și caracterizat de emoția pură a dinamicii tată-fiu, Un loc ca oricare altul e un film modest, dar special, care reușește să rezoneze datorită autenticității sale.