„Sunt multe lucruri care ne fac să râdem împreună”

Csaba Székely este dramaturg și scenarist, iar anul aceste se numără printre membrii juriului competiției oficiale. Am stat de vorbă despre teatru, film și cum ar arăta un serial despre relațiile dintre români și maghiari.

Ce anume v-a determinat să construiți un scenariu pentru un film serial? 

Într-un serial poți să intri mai mult în profunzimea personajelor. Asta pentru că sunt mai multe episoade, care în total durează cel puțin 8 ore, să zicem. Acest lucru nu prea poți să îl faci în teatru, unde ești limitat la aproximativ 2 ore ca să definitivezi un personaj. 

Ce are de învățat filmul de la teatru? 

La început filmul a fost… teatral, acțiunea se petrecea într-un singur loc, ca pe o scenă. Între timp filmul a evoluat. Nu cred că filmul are prea multe lucruri noi de învățat de la teatru, lucruri pe care să nu le fi știut și până atunci. Mai degrabă invers, teatrul se vede nevoit să evolueze într-o altă direcție. 

Când am văzut spectacolul Mihai Viteazul, al cărui text este scris de dumneavoastră, am observat că publicul era foarte divizat, românii râdeau într-un moment, maghiari în altul. Ce și cum ne-ar face să râdem împreună?

Sunt destule lucruri care ne fac să râdem împreună. Sunt lucruri despre care avem aceeași părere. Cred că digerarea spectacolului trebuie să fie în sine o experință comună, asta contează foarte mult, să fim prezenți acolo împreună, și românii și maghiari, asta contează, chiar dacă râdem la momente diferite. Eu am zis tot timpul că trebuie să facem mai multe lucuri împreună. Nu diferă atât de mult limbajul nostru, simțul nostru comic. Cred că un maghiar din Cluj și un român din Cluj se înțeleg mai bine decât un maghiar din Cluj cu un maghiar din Budapesta. Sunt foarte multe lucruri care nu trebuiesc explicate, amândoi știu despre ce e vorba. Mă bucură că sunt tot mai multe încercări de a ne apropia, sunt grupuri pe rețele sociale, de exemplu, care au scopul de a ne cunoaștem mai bine și de a ne bucura unii de valorile celorlați. Și eu asta vreau să fac prin teatru, iar atunci când am posibilitatea, și prin film. 

Ce lipsește în agenda culturală, din acest punct de vedere, al „apropierii”?

Înainte să fac parte din lumea teatrului am încercat și eu să fiu traducător. Am zis că există o grămadă de scriitori români contemporani foarte buni care merită să aibă succes și în Ungaria. Editurile mi-au zis că ar fi interesate, dar că publicul nu-i va citi. Așadar, avem nevoie de evenimente, de lucruri pe care să le facem împreună. Poate un festival literar româno-maghiar. Poate un festival de teatru legat de tema adaptării romanelor pe scenă. Dacă vom avea asta, vom putea vorbi și despre romane traduse dintr-o limbă în cealaltă cu priză la public. Sunt sigur că spațiile în care ne întâlnim creează o atmosferă bună și sunt un punct de start foarte bun pentru a fi mai curioși unii de alții. 

Ați scris pentru serialul Terápia din Ungaria, a cărui variantă în română este În derivă. Dacă personajul principal din versiunea maghiară, András, s-ar întâlni cu cel din versiunea română, Andrei, despre ce ar discuta?

Poate András l-ar întreba pe Andrei de ce e atât de nervos. Din varianta română am văzut doar câteva episoade, dar mi s-a părut că personajul principal jucat de Marcel Iureș e mai serios, puțin mai aspru, mai nervos, pe când András e mai stabil, nu e așa sigur pe sine, e mai calm. În Ungaria serialul a fost un mare succes de televiziune. A fost o experință profesională foarte bună pentru mine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *