S-a născut o stea

La intersecția dintre Bergman și Almodóvar se află Quién te cantará, cel mai recent film al cineastului de origine spaniolă Carlos Vermut, o poveste despre dualitate, obsesie și vampirism în care totul pare să fie prezis de dinainte și totuși nimic nu e previzibil.

Lila Cassen (Najwa Nimri), o cântăreață pop faimoasă, ale cărei versuri sunt pe buzele tuturor, își plănuiește întoarcerea în showbiz după o îndelungată absență. Cu câteva zile înainte de marele concert are însă un accident în care își pierde memoria. Pentru a nu pierde ocazia de a-și face comeback-ul și de a-și salva cariera, asistenta sa o angajează pe Violeta (Eva Llorach), o baristă care atrage clienți imitând mișcările și cântând piesele Lilei, pentru a o învăța pe aceasta din urmă toate coregrafiile uitate, astfel încât fanii să bănuiască nimic.

Povestea evoluează într-un univers ermetic, misterios, care la final se închide în cerc, în același loc în care a început. Relațiile dintre cele patru femei (Lila și asistenta ei, Violeta și fiica ei), sunt mereu dinamice si proaspete, de multe ori conflictuale, iar mediile din care provin (Violeta trăiește de pe o zi pe alta, în timp ce Lila trăiește în lux și opulență, un mediu aproape steril prin coloristică) se află la capete opuse, astfel că distanța dintre ele se adâncește. Totuși, obsesia Violetei pentru Lila persistă chiar și după ce ajung să lucreze împreună (poartă chiar un tricou cu fața supradimensionată a acesteia), doar că dobândește noi valențe, alimentate ulterior de dorința de îmbogățire a fiicei sale. Cântecul de lebădă al Lilei, din final, e acaparat de desfășurarea de evenimente fără precedent și de prezența puternică a Violetei, astfel că e inevitabilă chestionarea naturii stardom-ului celei dintâi.

Quién te cantará rulează astăzi, 6 iunie, de la 20:45 la Cinema Dacia Mănăștur, și sâmbătă, 8 iunie, de la 20:15 la Cinema Florin Piersic.