Pavel Bartoș, în spatele camerei de filmat: “M-am gândit cum mi-ar plăcea mie să aud indicațiile de la un regizor”

Astăzi, la ora 21:45 în Piața Unirii, spectatorii care vin pentru continuarea faimosului Moromeții, se vor bucura, înainte de proiecție de debutul regizoral al actorului Pavel Bartoș, cu scurtmetrajul Romanian Traditions. Plecând de la premisa unei nunți la sat, cu figurile familiar-comice obișnuite, scurtmetrajul e o comedie care va destinde audiența.

Alex Mircioi:     Așa cum spune și titlul, Romanian Tradition vine dintre situație foarte specifică nouă. Cum v-a venit ideea pentru scenariu?

Pavel Bartoș: Este după o întâmplare adevărată, care s-a petrecut acum 20 de ani. Această poveste a ajuns și la mine, mi s-a părut foarte interesantă și am zis că poate fi un subiect de film. La început, nu știam dacă ar fi de lungmetraj sau de scurtmetraj, însă într-un final am ales să fie scurtmetraj și mi-am zis că acesta poate fi debutul meu regizoral. Cunoscând foarte bine povestea, am considerat că poate și debutul meu în ale scrisului! (Hahaha)

A.M.: Cum a fost să treceți din fața camerei în spate?

P.B: Mult mai greu decât mă așteptam. Dacă în fața camerelor sau pe scena sunt actor și sunt interesat de al meu joc sau de ce mi se întâmplă mie, aici a trebuit să gestionez jocul a 10 actori și a 60 de oameni din figurație. Asta pe lângă, și poate cel mai important, coordonarea echipei tehnice (cameramani, scenografie, costume, etc) care trebuia să înțeleagă exact ce vreau eu și cum vreau. Pot să spun că după acest film mi-am schimbat optica în ceea ce privește regizorul și producătorul, în general. Îi admir mai mult și-i înțeleg și mai mult decât pâna acum. Marele meu avantaj a fost că am avut o echipă de actori extraordinară, care mi-a înțeles toate stângăciile, care a trecut peste ele și a avut o încredere fantastica în primul meu demers regizoral. Și la toate astea s-a adăugat și echipa tehnică, din partea căreia am primit același sprijin necondiționat. Mi s-a confirmat încă o dată lucrul pe care-l gândeam deja de foarte mult timp: e foarte importantă echipa cu care lucrez, iar eu am avut mare noroc și le mulțumesc pentru acest lucru.

A.M.: Cum v-a ajutat experiența lucrului cu alți regizori? Ce fel de regizor ați evitat să fiți?

P.B.: M-a ajutat enorm. Normal că experiența personală a contribuit foarte mult. Într-adevăr, am evitat să fiu un regizor dictatorial. Nici nu a fost cazul, pentru că echipa cu care am lucrat m-a ascultat de fiecare dată și a avut mare încredere în mine. Tot timpul m-am gândit cum mi-ar plăcea mie să aud indicațiile de la un regizor. Așa că, am încercat să comunic totul astfel încât actorul să înțeleagă din prima ce vreau să spun, să mă exprim pe limba noastră! Asta nu înseamnă că mi-a ieșit mereu, dar în 75% din cazuri mi-a ieșit! Sper!

A.M.: Cam cum se simte să debutați din nou? Mai ales pe ecranul TIFF?

P.B.: Nu credeam că pot să am asemenea emoții! Emoțiile sunt comparabile cu prima data când am urcat pe scena, sunt comparabile cu emoția intrării la facultate. N-am crezut… dar îmi place enorm, mi-a plăcut tare mult experiența și vreau s-o repet curând, poate în primul lungmetraj pe care vreau să-l fac, în calitate de producător și de actor de data asta.  Calitatea
de regizor o lăsam să se mai odihnească.