Retrospectiva François Truffaut pe TIFF Unlimited

Figură emblematică a Noului Val francez, François Truffaut a reușit să regizeze de-a lungul carierei sale nu mai puțin de 21 de lungmetraje din cele 30 pe care și le propusese înainte de a se retrage și dedica scrisului. Nu a apucat să-și vadă visul realizat, murind în octombrie 1984, la 52 de ani, chiar în noaptea în care trebuia să ajungă la premiera filmului prietenului său Miloš Forman, Amadeus.

A lăsat însă în urmă o operă care se simte și astăzi la fel de fresh ca la premieră, motiv pentru care TIFF Unlimited îi dedică în această perioadă o amplă retrospectivă de 12 titluri. Șase din ele sunt deja disponibile pe platformă, urmând ca restul să poată fi văzute începând cu prima săptămână a lunii decembrie. 

După câțiva ani în care a scris la revista Cahiers du Cinéma, Truffaut și-a făcut debutul în lungmetraj în 1959, cu Cele patru sute de lovituri. Acum un veritabil clasic, filmul i-a adus tânărului cineast un premiu pentru regie la Cannes și o nominalizare la Oscar pentru scenariu un an mai târziu, când un alt film scris de el și regizat de colegul de redacție Jean-Luc Godard, Cu sufletul la gură, lua cu asalt lumea cinematografică. Inspirat de întâmplări din copilăria sa, Cele patru sute de lovituri înfățișează prima apariție a alter egoului său Antoine Doinel, interpretat de Jean-Pierre Leaud, personaj care avea să-și mai facă apariția în opera sa în filme precum Sărutări furate (1968), Domiciliul conjugal (1970) și Dragoste pe fugă (1979), toate disponibile pe TIFF Unlimited.

Tot în 1960 i-a apărut cel de-al doilea lungmetraj, Trageți în pianist!, cu Charles Aznavour în rol principal, iar în 1962 cel de-al treilea, faimosul Jules și Jim, în care doi buni prieteni ajung rivali după ce se îndrăgostesc amândoi de aceeași femeie, Jeanne Moreau în unul dintre cele mai bune roluri ale carierei sale. Acesta din urmă reprezintă și prima sa adaptare după Henri-Pierre Roché, pe care l-a mai transpus pe ecran în 1971, cu Cele două englezoaice și continentul, care prezintă o perspectivă feminină asupra aceleiași povești. Cu probleme de infidelitate se preocupă și Pielea catifelată (1964), următorul său film, turnat în mare parte în propriul său apartament în perioada în care aștepta să înceapă producția la Fahrenheit 451 (1966).

Anii ’70 l-au întâlnit pe Truffaut și în ipostaza de actor, nu numai în propriile filme, cel mai cunoscut dintre ele fiind Noaptea americană (1973), care i-a adus un Oscar pentru Cel mai bun film străin și în care s-a jucat mai mult sau mai puțin pe sine, dar și în filmul lui Spielberg, Întâlnire de gradul trei (1977).

Această perioadă de succese pentru care Godard l-a acuzat că s-ar fi vândut a culminat în 1980 cu Ultimul metrou, o poveste de dragoste cu Gérard Depardieu și Catherine Deneuve în Parisul aflat sub ocupație nazistă, care a reușit să ia nu mai puțin de zece Premii César, cele mai importante din industria autohtonă. La respectiva ceremonie, văzându-l pe Depardieu stînd lîngă actrița Fanny Ardant, premiată în 2018 la TIFF pentru întreaga carieră, lui Truffaut i-a venit o idee de film cu cei doi ca protagoniști, rezultatul fiind Femeia de alături (1981), despre doi foști iubiți care, aflați în noi relații, ajung să fie vecini.

Tot Ardant joacă și în ultimul său film, De-ar veni odată duminica! (1983), un tribut adus regizorului său preferat, Alfred Hitchcock. Filmat în alb-negru și împrumutând mai multe teme decât de obicei din filmele sale, lungmetrajul care-l mai are în distribuție și pe Jean-Louis Trintignant se poate vedea și el, alături de cele menționate mai sus, pe TIFF Unlimited.