Rețeaua Jane – Let the Sunshine in

Avem în faţă o perioadă conservatoare în America, unde tradiţia e mai puternică decât orice. Ne aflăm la final de ani ‘60, iar avorturile sunt ilegale. Sarcina lui Joy (Elizabeth Banks), o housewife get-beget, îi pune viața în pericol. Nu ştie ce să facă. „Cazi pe scări, eu așa am rezolvat”, se aude o soluție.

Joy alege totuși să meargă în fața comisiei și să ceară o întrerupere de urgență. Cererea îi este refuzată: legea se va respecta dacă există un procent, cât de mic, de șanse ca femeia să supraviețuiască. Joy însă nu e deloc genul să-și riște viața pentru o lege care nu ține cont de dorinţa sau problemele ei, așa că pornește în căutare de alternative.

Soluția vine de la Jane, o organizație underground pe care Joy o descoperă, o testează pe propria piele, apoi se implică în așa un hal încât umple cartierul de plăcinte cât exersează chiuretajul pe un dovleac. Pentru că viața dublă a unei soții din suburbiile americane e bine să treacă prin stomac pentru a rămâne secretă.

Rețeaua Jane/ Call Jane

Rețeaua Jane a existat în realitate și, între 1969 și 1973, a asigurat servicii medicale pentru a permite femeilor să aibă dreptul de decizie asupra propriului corp în condiții optime. În această perioadă, se crede că s-au făcut aproximativ 11 de avorturi.

Call Jane este o poveste cu happy end, tonică și decisă să spună ceva despre puterea care stă gata să fie descoperită în oricare dintre noi și mai ales despre cât de important e să încercăm să ajutăm, oricând, prin orice mijloace, atât cât putem.

Filmul se bucură de acordurile melodiei ‘Let the Sunshine In’, pe care îl putem simţi ca un îndemn la a lupta pentru viaţă. Faptul că stelara Joy nu pierde nimic pe drum e aproape necredibil, însă teribil de emoționant şi îndeamnă să luptăm pentru ce avem, să ne bucurăm de fiecare clipă. Un mesaj optimist şi o senzație extrem de necesară pentru realitate pe care o trăim, care ne arată că istoria se repetă, cu toate greșelile ei.

Filmul deschide oficial ediţia în Piaţa Unirii Open Air şi poate fi văzut atât vineri, 17 iunie, ora 22:00, la Casa de Cultură a Studenţilor, cât şi duminică, 26 iunie, ora 10:00, la Cinema Victoria.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *