Pozițiile față de cameră. Louis Garrel, Ralph Fiennes și ipostaza actorului-regizor

Unul dintre filmele cele mai hot din Competiția acestui an este Un
Om Fidel / L’homme fidele
, al doilea film de lungmetraj al sweetheart-ului Louis Garrel – unul dintre cei mai cunoscuți (și fetișizați) tineri actori francezi și fiu al regizorului Philippe Garrel. Lansat anul trecut la festivalul de film de la Toronto, filmul tânărului Garell (cunoscut penru roluri din filme regizate de cineaști precum Bernardo Bertolucci, Bertrand Bonello și Arnaud Desplechin) este simptomatic pentru o tendință din ce în ce mai puternică în cinemaul contemporan – anume, din ce în ce mai mulți actori și actrițe decid să treacă din fața camerei (și) în spatele acesteia. (Evident, a avea un tată-cineast este un avantaj la bloc-start: vezi cazul Sofiei Coppola). Tot în selecția din acest an a festivalului avem și cel mai nou film al iubitului actor Ralph Fiennes (nominalizat Premiul Oscar pentru Cel mai bun actor pentru rolurile din Lista lui Schindler și Pacientul Englez), Corbul Alb, prezent în secțiunea Supernova.

Desigur, nu putem spune că aceast tendință ar fi una întru totul recentă. Fie că vorbim de legendarele cameos ale lui Alfred Hitchcock, fie de cineaști care mereu au practicat acest tandem (de la Clint Eastwood și Orson Welles, la mioriticul Sergiu Nicolaescu), fie de actori care ulterior s-au impus mai degrabă ca regizori (maestrul John Cassavetes, pioniera Ida Lupino), cinemaul mereu a avut parte de oameni care au îmbinat cele două poziții față de cameră. Desigur, tendințele discursive post-moderne și autobiografiste în cinema-ul postbelic au adus și ele în fața camerei figurile anterior mitologice, inacessbile ale regizorilor – de la faimoasele filme auto-biografice ale lui Agnes Varda la auto-reflexivitatea radicală practicată de Adina Pintilie în Touch Me Not – însă aici vorbim de un fenomen care privește mai ales profesionști care și-au început cariera în fața camerei și care capătă din ce în ce mai mult antren. De la filme-cult (Easy Rider-ul lui Denis Hopper) până la tentative bizare curtate mai degrabă de cinefili hardcore (Paganini-ul lui Klaus Kinski, anyone?), filmele realizate de actori sunt mereu un obiect de fascinație.

Privind doar înspre selecția din acest an a festivalului de film de la Cannes găsim două filme de debut ale unor actrițe de origine franceză – Meriți dragoste / Tu merites un amour, al Hafsiei Herzi (cunoscută pentru rolul din Couscous, al lui Abdelatiff Kechiche), dar și filmul care a câștigat Grand Prix-ul Competiției Oficiale, Atlantique de Mati Diop (care a debutat ca actriță în 35 Shots of Rum, al lui Claire Denis). Însă ultimii câțiva ani ne-au adus foarte multe filme ale unor nume sonore de la Hollywood – de la filme care au dezamăgit (The Last Face al lui Sean Penn, The Blaze al lui Ethan Hawke) la debuturi foarte promițătoare (Lady Bird, de Greta Gerwig, Wildlife al lui Paul Dano). Și urmează și alte filme care vor atrage cu siguranță multă atenție: iar printre cele mai anticipate este adaptarea romanului Clopotul de Sticlă a Sylviei Plath, în debutul regizoral al actriței Kirsten Dunst.