Povestea unei crime

Anii ´70 despre clasa de mijloc islandeză emergentă, o familie disfuncțională, sexismul în floare, perversitatea masculină, precum și nevoia de control absolut față de femeie, sunt toate laitmotivele filmului Povestea unei crime, de Reynir Oddsson.

Filmul urmărește o poveste dură de viață a unei mame, Margaret și a unei fiice, Anna, în vârstă de 18 ani, care se confruntă cu brutalitatea bărbatului care trăiește în casă cu ele, Robert, soțul lui Margaret. Aparențele sunt foarte înșelătoare, iar falsitatea pe care personajul principal masculin o denotă era un aspect foarte comun în rândul familiilor de la acea vreme. De asemenea, infidelitatea este o altă temă majoră pe care Oddsson o introduce în film, subliniind o problematică care înclină și mai mult balanță în defavoarea lui Margaret. Violența fizică și verbală pe care personajul masculin le exploatează la maximum sunt elemente care pun în suspans publicul pe tot parcursul vizionării. Situația devine treptat din ce în ce mai îngrijorătoare, iar comportamentul abuziv al lui Robert ajunge să pună în pericol viața și stabilitatea emoțională a celor două femei.

Tensiunea crește cu fiecare scenă, iar ideea de răzbunare din mintea lui Margaret se amplifică odată cu atitudinea exagerată a soțului. Viața Annei este condiționată de frica față de bărbatul care emană pură vanitate și răutate, fiind într-o continuă alertă când vine vorba de gesturile sale, de orele la care trebuie să ajungă, etc. Personajul principal masculin este tipologia tipică conservatoare a bărbatului din societatea de la vremea respectivă. Răsturnarea de situație este neașteptată, lăsând o urmă de uimire și, poate, satisfacție, în privința publicului. Șocul care apare este exact intenția regizorului, menită să expună o exasperare ajunsă la limita superlativului. 

 Cu toate acestea, este o dovadă de curaj pentru un nou început, o nevoie disperată de schimbare și îmbunătățire a situației grave care deja se instaurase în viețile lui Margaret și a Annei. 

Duminică, 18 iunie, ora 14:45, Universitatea Sapientia 

0 replies on “Povestea unei crime”