Anul acesta, în secțiunea dedicată proiecțiilor speciale, am scos din portbagajul amintirilor un film care aduce în minte fundamentele istorice ale cinematografiei românești. Este vorba despre filmul Piciu (1985), cu Horațiu Mălăele, care va primi Premiul de Excelență la TIFF.22. Filmul are în distribuție multe figuri importante precum Victor Rebengiuc și Dorel Vișan și va fi prezentat pentru prima oară în forma sa originală, cu finalul necenzurat.
Bazat pe un scenariu scris de actorul Mircea Diaconu, filmul este o descriere a evenimentelor petrecute de un grup de copii și profesorii lor în timpul unei ieșiri de vacanță. Din mulțimea copilărească omogenă, unul dintre ei iese în evidență. Îl cheamă Piciu și ceea ce îl deosebește nu este, paradoxal, nimic excepțional, doar o combinație de minte imaginativă, curaj și, mai presus de toate, plinătatea vieții, așa cum ne-am aștepta de la orice copil.
Deși Piciu este lăudat de semenii săi, povestea lui este departe de a fi una inspirațională, ci mai degrabă una de avertizare. Fără a-și da seama și din cauza unor circumstanțe din nefericire contingente, copilul atrage atenția negativă a unui cadru didactic obsedat de eradicarea viselor și a lenei, deoarece viața este grea și cu cât asta îți intră mai repede în cap, cu atât mai bine. Greșelile, de asemenea, sunt judecate după aceeași monedă, fără nuanțe.
Tragedia lui Piciu este însă faptul că ceea ce i s-a întâmplat nici măcar nu intră în categoria greșelilor. A venit un urs și micuțul a rămas acolo, în timp ce ceilalți alergau de frică. Curajul lui este totuși periculos și trebuie oprit fără să conteze cum. Mesajul public vinde o cauză nobilă, o luptă împotriva dezinformării.
Filmul Piciu reprezintă, așadar, un afront ușor camuflat, dar vădit intenționat, la adresa “tovarășilor” deținători de autoritate, o amprentă istorică ce documentează modul în care creațiile apar, în ciuda abuzului de putere și ca o dovadă a puterii imaginației.
Sâmbătă, 17 iunie, 16:00 – Cinema ARTA