“Anul 1992 a fost ultimul meu an pe scenă, în decursul căruia am jucat în opt piese de teatru. Acesta este și momentul în care m-am confruntat pentru prima dată cu anxietatea, iar faptul că am primit scenariul pentru Strălucirea a fost un noroc. Am văzut termenul de ieșire și am părăsit teatrul, pentru că am pierdut conexiunea cu teatrul și aveam nevoie de timp să procesez și repar ceea ce făceam”. Odată cu Strălucirea, acesta și-a început cariera cinematografică, pe care o descrie drept “aventura unei vieți”.
Prin aura dezinvoltă care constituie marca identitară a consacratului actor australian, Geoffrey Rush a încântat publicul clujean în dimineața zilei de 17 iunie cu prezența sa, având o discuție relaxată cu directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov. Cu același spirit ludic și plin de umor cu care ne-a obișnuit prin aparițiile sale televizate, a vorbit despre începuturile sale în cinematografie, tranziția dinspre teatru spre film și încercările pe care le-a avut în interpretarea diferitor personaje.
Geoffrey Rush este invitatul special al TIFF.22, a cărui carieră de peste 40 de ani cuprinde roluri în câteva dintre cele mai premiate filme ale ultimelor decenii, incluzând rolul căpitanului Hector Barbossa în Pirații din Caraibe, al lui Philip Henslowe, managerul de teatru înglodat în datorii din Shakespeare îndrăgostit sau al Marchizului de Sade în drama biografică Quills. Totuși, rolul care i-a condiționat notorietatea a fost cel al lui David Helfgott – pianistul atins de geniu care suferă o cădere nervoasă devastatoare, dar reușește să se salveze – din Strălucire (Shine, în regia lui Scott Hicks, 1996). Filmul a marcat un punct de cotitură în cariera sa cinematografică, aducându-i recunoaștere globală, un premiu Oscar și numeroase alte distincții de top.
Discuția pe care a purtat-o actorul Geoffrey Rush cu directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov, a fost impregnată de umor și naturalețe. Cunoscutul actor australian a afirmat că a urmărit ținutele lui Chirilov pentru ca, într-o asemenea ocazie specială, să se asorteze cu acesta: o cămașă mov, viu colorată cu diferite tipuri de deserturi preferate de-ale lui, pe spatele căreia era întipărită sintagma “Mambo Cosmology”. Continuând în aceeași notă, Rush a afirmat că Daffy Duck de pe tricoul lui Mihai este eroul său, afirmând că, spre deosebire de Bugs Bunny, care reprezintă ceea ce am vrea să fim, “Daffy este ceea ce suntem cu adevărat”.
Dacă aprobă sau nu identificarea sa frecventă cu un termen adesea pretențios, cel de “excentric”, acesta a menționat că, de fapt, ceea ce urmărește în rolurile sale sunt extremitățile, care înglobează autenticitatea trăirii artistice: “Îmi place că în tradiția clasică Oedip este împins la extremitatea suferinței, la extremitatea existenței.” Despre jocul actoricesc, actorul a afirmat că trebuie să ai curajul să-ți apreciezi obiectiv abilitățile și aparițiile: “Trebuie să te cunoști pe tine însuți și să fii gata să spui că ai avut un joc oribil în acea parte și să mergi mai departe ca să vezi dacă există ceva ce ți se potrivește mai bine.” Acesta a continuat, într-o cheie plină de umor, afirmând că i se întâmplă destul de rar acest lucru: să fie un neprofesionist în ceea ce face.
Rolul pentru filmul care a consemnat punctul de cotitură în cariera sa, Strălucire, i-a fost oferit exact la momentul potrivit, marcând tranziția acestuia dinspre scenă pe ecran: “Anul 1992 a fost ultimul meu an pe scenă, în decursul căruia am jucat în opt piese de teatru. Acesta este și momentul în care m-am confruntat pentru prima dată cu anxietatea, iar faptul că am primit scenariul pentru Strălucirea a fost un noroc. Astfel, mi-am antrenat sensibilitatea. Am văzut termenul de ieșire și am părăsit teatrul, pentru că am pierdut conexiunea cu acesta și aveam nevoie de timp ca să procesez și repar ceea ce făceam”. Odată cu Strălucirea, acesta și-a început cariera cinematografică, pe care o descrie drept “aventura unei vieți”.
Întrebat dacă a avut vreodată curiozitatea să-și numere premiile, acesta a răspuns glumind că “este enervant să le curăț săptămânal”. Totuși, premiul pe care îl valorează cel mai mult, dincolo de “tripla coroană a actoriei” – Oscar, Tony și Emmy – este premiul civic “Comandor al Ordinului Australian”, menționând că “e bine să fiu reprezentantul tribului meu cu acest premiu”.
Pe lângă glumele și replicile pline de umor pe care le-a inserat de-a lungul discuției, Geoffrey Rush a atins și tema inteligenței artificiale, care acaparează inclusiv teritoriul industriei creative, absolvind-o de autenticitate: “ Nu poți găsi empatie în roboți. Oamenii scriu pentru că au o revelație în privința coliziunii ideilor pe care vor să le ofere cititorilor, în timp ce inteligența artificială nu știe ce se întâmplă.”
După o sesiune de Q&A în cadrul căreia publicul a avut șansa să-i adreseze actorului o serie de întrebări, dialogul s-a încheiat cu cea din urmă curiozitate a lui Mihai Chirilov: care a fost ultima dată când actorul a văzut proiecția Strălucire? “La aniversarea de 20 de ani a filmului”, a răspuns Geoffrey Rush.
Actorul urmează să primească Premiul pentru Întreaga activitate la Gala de Închidere TIFF, care va avea loc în seara aceasta.