Operațiunea Monstrul – Bicicleta galbenă e de la partid!

Filmele care criticau sistemul ceaușist erau foarte rare în anii în care acesta era la putere. Reconstituirea lui Lucian Pintilie e printre singurele care a avut curajul să dea totul pe față și să prezinte o poveste absurdă despre cum procedau autoritățile la sfârșitul anilor ’60. Totuși, în 1976, Manole Marcus (regizor), Titus Popovici (scenarist) și marele Toma Caragiu (actor), își unesc forțele și creează una dintre cele mai faimoase povești despre pescuit din cinemaul românesc.

În Operațiunea Monstrul, un grup de cinci colegi de muncă, membri de partid, pornesc într-o expediție în Delta Dunării, pentru a prinde peștele despre care se știe doar din povești și legende. Un somn imens, la care mulți pescari râvnesc și pe care nimeni nu a reușit până acum să îl captureze. Provocarea la care aceștia sunt supuși nu constă doar în prinderea peștelui, ci, dacă altcineva în afară de șef îl pescuiește, ce se întâmplă atunci?

Substratul politic al filmului e ascuns de peisajele frumoase, momentele hilare și memorabile care reies din interacțiunile celor cinci prin comedia absurdă, și presărate peste o satiră politică extrem de relevantă pentru acele vremuri.

Duminică, 14 iunie, ora 21:45 – Castelul Banffy, Bonțida

0 replies on “Operațiunea Monstrul – Bicicleta galbenă e de la partid!”