Strada Málaga – (ne)liniștea bătrâneții

Pacea Mariei Angeles, o doamnă în etate care și-a petrecut întreaga viață în Tanger, este amenințată de sosirea fiicei ei înstrăinate și de vestea că apartamentul îi va fi vândut. De aici începe un întreg proces de recuperare – mai întâi a obiectelor materiale, pe care vârstnica încearcă să și le răscumpere cu orice preț, apoi a unei identități demult uitate.

Filmul Maryamei Touzani ia pulsul unei relații familiale deteriorate, însă fără a oferi cauze clare ori un verdict mulțumitor (sigur, Calle Málaga se concentrează pe o singură perspectivă și îl privează, deci, pe spectator de evenimentele care se petrec în afara Marocului). Și cât de sugestive sunt primele minute ale filmului, cu forfota pieței, amenitatea comunității, culorile vibrante care, împreună, zugrăvesc o imagine idilică a Tangerului și stabilesc cadrul formal de ansamblu.

Avem în față un feel-good movie: tonul general relaxat, povestea nelipsită de momente înduioșătoare și savuroase, care își câștigă farmecul mai ales în vecinătatea dramei. Toate astea conduc la o dorință regizorală sinceră de recuperare a unei sensibilități pe care lumea pare să o fi pierdut.

Duminică, 14 iunie, ora 18:30 – Casa de Cultură a Studenților

Marți, 16 iunie, ora 21:45 –  Iulius Parc Open Air

Duminică, 21 iunie, ora 19:30 – Cinema Mărăști

0 replies on “Strada Málaga – (ne)liniștea bătrâneții”