Nina Cassian și lecția de supraviețuire

„Bineînțeles că sînt suspectată, bineînțeles că umblu cu tinicheaua de coadă, ca urmare a faptului că am fost comunistă, cum declar de altfel şi în carte (n.a. memoriile sale). Da, am crezut în acest ideal, în această utopie niciodată aplicabilă, niciodată concretizată. Dar nu am negat niciodată că am asistat la degradarea Cartei comunismului. De altfel, nu a existat comunism, după opinia mea, nici în Uniunea Sovietică, nici în ţările satelite. Ei s-au drapat, ca să zic aşa, în acest cuvînt, trădîndu-l, călcîndu-l în picioare sistematic. Cum spun, nu a existat niciodată comunism adevărat! Poate nici nu are cum exista”, povestește Nina Cassian într-un interviu cu Marius Chivu, publicat în Dilema Veche, în 2003. Documentarul despre viața scriitoarei, în regia Monei Nicoară și a Danei Bunescu, este o poveste despre idealuri și asumare a propriului trecut.

În 1985, Cassian pleacă în America pentru a preda poezia la New York University, timp de un semestru. În țară, un prieten din anturajul imediat, inginerul și scriitorul Gheorghe Ursu este arestat. Primește un telefon de la fiica lui, care-o avertizează că nu este cel mai bun moment să se întoarcă aici. În noiembrie, Ursu moare în închisoare, în urma bătăilor repetate. Un reality check pe care nu l-ai dori nici celor mai crunți dușmani: tot ceea ce credeai s-a dovedit a fi iluzoriu și criminal. Și nu e foarte confortabil să trăiești cu asta, te simți vinovat și tras pe sfoară, în același timp. Și totuși, trebuie s-o iei de la capăt.

Ce lecție ar putea da Nina Cassian tinerilor de azi? O lecție despre convingeri, artă și putere – o lecție despre cum să o iei de la capăt, în momentul în care toate lucrurile în care credeai se întorc împotriva ta, o lecție despre cum să nu ajungi să te negi din punct de vedere identitar. Pentru că nu idealismul a transformat societatea de atunci, ci abuzurile și lupta de putere a unor indivizi, care s-au folosit de o utopie și de visele celorlalți transformându-le în vulgaritate. Și toți restul au devenit victimele colaterale ale acestui proces. Nina Cassian a fost un artist căruia i s-au furat visele. Și abia acum am înțeles de ce s-a îndreptat spre literatura pentru copii: era singurul loc în care i se permiteau metaforele.

Așa cum s-a dovedit în istoria recentă din curtea noastră, cuvintele dor, mai ales cele scrise. O arată acei kilometri de dosare din arhivele securității care au îngropat și deviat destine. Dar, înainte de a pune pecetea pe cineva, ar trebui să fim conștienți de linia subțire care se pune între ideal și ideologie.

Filmul Distanța dintre mine și mine rulează vineri, 7 iunie, de la ora 10, la Cinema Arta.