Disperați să fie cool

This Is not Berlin este un film despre hedonisme și ratări, prietenile și durerile adolescențelor.

Scena de muzică este fix cum trebuie să fie o scenă de muzică underground: atitudini punk, cercuri închise de prietenii și afaceri, și nu în ultimul rând activisme și activități queer. Hainele sunt trashy, ca din anii 80. Atmosfera este de snowfleicăială artisticoidală generalizată. Experimentările sexuale sunt servite despt performance-uri, eliberări, moduri de-ai cunoaște mai bine pe ceilalți. Se mai și manifestează împotriva burgheziei.

Și totuși nu-i vorba de Berlin, ci de scena punk-queer din Mexico City. O scenă pe care doi amici au mare privilegiu de-a se infiltra. Unul datorită surorii lui, celălalt pentru că se pricepe atât de bine la electronică și electronice și poate repara instrumentele muzicienilor ultra-woke care populează cluburile de noapte și galeriile de arte ad-hoc. În mod logic ceva ce-aduce a celulă insurecțională și are mai multe în comun cu o sectă nu permite accesul oricui. În mod și mai logic, ieșitul din circul ăsta de droguri, proteste, alcool, sex și muzică poate fi foarte dificil.

Mai ales că pe Hari Sama nu-l interesează nici acum, cum nu l-au interesat nici la Despertar el Polvo (Ridicat din țărână i-am zis la TIFF acu 4 ani) lucrurile foarte evidente. Deci, cu onestitate și răspăr cu orice fel de coolness Sama investighează aici constrângerile invizibile pe care grupul le impune individului. Un film tineresc și deloc facil care chestionează imaginea oficială a undergroundului queer. Fără patosuri dar cu flerul de-a rămâne mereu fidel vârstei protagoniștilor și epocii (1984, când mexicanii erau foarte preocupați de Campionatul mondial de Fotbal).