István Téglás joacă mult în teatru, iar în ultimii ani a făcut film și a lucrat cu Corneliu Porumboiu și Cristi Puiu. Am vorbit cu el despre aceste experiențe, cum a trecut prin pandemie și ce crede că va urma.
În ultima perioadă, ai jucat în două filme importante: La Gomera și Malmkrog. Ce au însemnat rolurile astea pentru tine și experiența de a lucra cu Porumboiu și cu Puiu? Ce ai păstrat de la fiecare?
Cele două experiențe, chiar dacă au fost total diferite, au venit în același timp. Nu pot să spun că eram neapărat pregătit, dar aveam o sete și-o deschidere mare față de ele. Probabil că și Cristi și Corneliu au văzut asta, pentru că nu am dat un casting obișnuit la niciunul dintre ei, așa că n-a trebuit să le arăt marea actorie de care oricum n-aș fi fost în stare. Am încercat să evit gîndul că lucrez cu doi dintre cei mai tari creatori și mi-am văzut de treabă. Păream ca peștele în apă, deși eram ca la zece ani, cînd tata m-a aruncat în adînc, iar eu dădeam din mîini și din picioare să rămîn cumva la suprafață. Tata n-a sărit după mine, noi doi nu vorbim, îi apreciez însă lecția cruntă.
Corneliu Porumboiu este un om extrem de profesionist. Recunosc că nu am întîlnit altul ca el, deși am fost în cîteva locuri. Există un echilibru la el între persoană și artist, dozajul mi se pare perfect. Pe platou mă simțeam în siguranță, avînd totală încredere în ceea ce face sau zice – lucruri rar experimentate de mine, de altfel. Plus echipa super pregătită pe care încă o admir, datorită lor am reușit să fiu super profesionist și, în același timp, mi-a făcut plăcere să fiu așa. Poți să dai tot, dacă nu ți se răspunde cu aceeași dedicare pleci cu un gust amar și-o senzație de inutilitate.
Rolul meu în filmul lui Corneliu s-a dovedit a fi unul chiar important, însă în momentul filmărilor nu știam asta și nici nu mă interesa. Am făcut tot posibilul ca personajul meu să fie principal în lumea care mi-a fost creată pe platou și mi-a fost suficient. Pînă la urmă, treaba unui actor este doar asta, mai departe ține de montaj și de postproducție.
Cristi Puiu, fiind un creator de lumi în sensul cel mai real al cuvîntului, are nevoie de tine ca de materie primă, dacă ești capabil să te pui la dispoziția lui în totalitate, va construi pe tine, prin urmare te va face responsabil față de lumea creată. Felul lui de-a te face responsabil te va speria și va provoca o luptă care se dă mai mult în tine decît în afara ta. Scăpare nu prea există și te întrebi dacă e sănătos ce se întîmplă. E metaforic ce spun? Poate, dar în cazul lui mi-e greu să despart lucrurile care s-au produs în mine la nivel personal și artistic. Am nevoie de abordarea asta cînd povestesc despre experiența cu el, pentru că în timp ce mi se părea greu de suportat atmosfera de pe platou, artistic eram extrem de creativ.
Am recunoscut în interviuri că am fost inspirat mai mult decît oriunde altundeva în ultimii cel puțin zece ani, timp în care am lucrat continuu. Rolul meu în film este unul secundar, dar cel mai frumos compliment l-am primit chiar de la Cristi în ultima zi de filmare, cînd a trebuit să părăsesc mai devreme platoul pentru un spectacol în București. A zis că se simte de parcă ar pleca un picior de la masă. Înainte, timp de două luni, am filmat acțiunea principală la o masă.
Ai primit la ediția Gopo 2020, în anul pandemiei, premiul pentru “cel mai bun actor în rol secundar”. Te așteptai, te-a bucurat, a însemnat ceva?
M-a bucurat că am luat premiul, dar mai mult m-a bucurat conștiința faptului că sînt prieten cu absolut toți cu care am fost nominalizat. Îmi sunt aproape ca oameni și ca actori, după gală m-au luat toți în brațe, abia atunci am fost cu adevărat fericit. Premiul în sine pentru mine a însemnat un fel de confirmare a faptului că ceea ce am reușit să fac a contat.
Ți-ai dorit să faci film în anii în care ai jucat doar teatru? Ce ai aflat despre tine filmînd?
Mi-am dorit să fac film în toți anii în care am jucat doar teatru, dar știam că încă nu sînt pregătit, și știam că n-aș avea ce să caut în filmele cu subiecte specifice locului. Acum că cineaștii au depășit această etapă, eu sînt pregătit și pot să mă bucur de aceste întîlniri.
Despre mine, filmînd, am aflat că, în continuare, sînt un om extrem de curios, că m-am maturizat și fac față mult mai ușor crizelor existențiale sau artistice, că lumea poate să se bazeze pe mine în totalitate, că sînt un om loial și de încredere. Sună ca o laudă, și poate este, fiindcă mereu mi-am dorit ca ceilalți să mă observe, și să se bazeze pe mine.
Dacă ar fi să descrii munca la un film pentru un actor, ce ai spune?
Sînt total conștient de unicitatea fiecărui regizor pe care îl cunosc, nu proiectez în ei altceva decît ceea ce sînt. Cred că este important pentru un actor să fie deschis, orice ar însemna asta. Senzația de disponibilitate am observat că este hotărîtoare pe platoul de filmare, mai ales cînd habar nu ai ce ai de făcut sau cu ce se mănîncă lucrurile, poate chiar și atunci cînd ești total depășit. Fizic, depui un efort aproape inuman, pentru asta încă nu știu cum te poți pregăti, însă psihicul te ajută să treci de momentele acestea. Eu la Cristi am crezut că voi claca, stăteam în picioare ore întregi în fiecare zi cu dureri mari la spate.
În totalitate, este o muncă mult mai grea decît lucrul la un spectacol de teatru. Totul este mult mai comprimat, e nevoie de o concentrare mult mai mare din partea tuturor, într-un timp de cele mai multe ori record.
Cum crezi că va fi lumea (teatrului, cinemaului) după anul acesta de pauză?
Probabil la fel, dar cu și mai puțini bani, ceea ce pentru unii va fi fatal. Alte schimbări importante nu prevăd din păcate.
Ce ți-a lipsit cel mai mult în pandemie?
Sînt printre puținii actori care nu s-a plîns de timpul petrecut în odihnă. Am lucrat enorm de mult în ultimii ani, eram într-un ritm din care nu mai puteam să mă opresc. Deși am lucrat la cîteva spectacole în timpul pandemiei, am reușit în sfîrșit să stau și cu mine, mi-a fost foarte bine.
Cum arată o zi perfectă din viața ta de actor?
Momentan sînt fascinat de film, așa că o zi perfectă pentru mine e atunci cînd filmez la ceva nou. Mai ales dacă acel ceva e și pe gustul meu.
Ce film ai văzut recent și ți-a plăcut?
Orpheus, de Cocteau.
Îl poți asculta pe István Téglás și în interviul acordat lui Mihnea Măruță la TIFF 2020, în seria InspiraTIFF pe TIFF Unlimited.