Janis: Little Girl Blue

Între Amy, despre cîntăreața Amy Winehouse, Kurt Cobain: Montage of Heck, despre vocalistul trupei Nirvana, și Janis: Little Girl Blue, 2015 pare să fi fost anul documentarelor despre artiști ale căror vieți s-au sfîrșit tragic mult prea devreme. Cel din urmă, prezentat în premieră la Veneția, ilustrează viața cîntăreței americane Janis Joplin și a venit ca urmare a repetatelor încercări fără rezultat de a adapta viața artistei pentru marele ecran. Producătorul Peter Newman deține drepturile pentru mai multe dintre șlagărele ei și încearcă de peste două decenii să aducă un biopic la viață, însă după mai multe schimbări de regizor și procese intentate, filmul cu Amy Adams în rol principal a fost, cel puțin deocamdată, pus în așteptare. 

Regizat de Amy J. Berg, Janis: Little Girl Blue aduce laolaltă numeroase materiale de arhivă, de la filmări de la concerte și din backstage, inclusiv de la faimoasele Monterey Pop și Woodstock, la fotografii personale și interviuri TV. Există și mai multe interviuri talking heads luate special pentru film, cu sora și fratele mai mici, doi dintre membrii trupei Big Brother and the Holding Company, alături de care și-a început cariera, sau Dick Cavett, în al cărui talk show a apărut constant. Mai mult, regizoarea construiește filmul folosindu-se de însăși cuvintele lui Joplin, anume scrisorile pe care le-a scris părinților religioși care nu aprobau drumul pe care pornise, aduse la viață de vocea cîntăreței Charlyn Marshall, cunoscută sub numele de Cat Power. Mulțumită lor, documentarul reușește să fie o experiență care se concentrează mai întîi de toate pe viața și personalitatea artistei, și nu pe muzica sau moartea ei prematură. Berg merge departe în trecutul lui Joplin și surprinde cronologic mai toată viața cîntăreței, de la copilăria grea în orășelul texan Port Arthur la statutul de revelație blues pe scena hippie din Haight-Ashbury-ul anilor ’60 la cel de legendă rock în același deceniu. 

Janis: Little Girl Blue, r. Amy J. Berg

Însă în ciuda succesului, Joplin nu pare să fi trecut niciodată peste episoadele traumatizante de care s-a lovit ca adolescentă diferită de fetele considerate frumoase din reviste – era supraponderală, cu pielea plină de coșuri. Cu ocazia unei reuniuni de liceu, retrăiește cu durere momentul în care a fost numită „cel mai urît băiat din campus” și își amintește cum nu a fost invitată la balul de absolvire. Poate că a găsit o anumită libertate în muzică, însă toate aceste noi culmi i-au adîncit coborîșurile, și intimitatea pe care reușea să o aibă cu publicul pentru care cînta dispărea odată ce luminile reflectoarelor se stingeau, lăsînd loc fantomelor trecutului. Dependențele de heroină și alcool care le-au rezultat sînt descrise și ele în detaliu, precum și moartea accidentală la doar 27 de ani, însă într-o manieră mai degrabă informativă decît emoționantă, așa cum se întîmpla în Amy. Little Girl Blue o surprinde pe Janis Joplin ca pe o femeie care și-a acceptat faima ca urmare a greutăților suferite, aceleași greutăți care în final au tras-o în jos. Construit într-o manieră convențională, filmul poate că nu aduce informații valoroase fanilor, dar cu siguranță îi va face curioși pe toți ceilalți să vadă dincolo de tragedia vieții și să ajungă la inima sa, ascunsă: muzica.
Janis: Little Girl Blue e disponibil acum pe TIFF Unlimited.

0 replies on “Janis: Little Girl Blue”