Mama

În Mama, scurtmetrajul lui Rodrigo Sorogoyen din 2017, Elena (Marta Nieto), aflată în apartamentul său din Spania, primește un apel care îi dă viața peste cap. E Iván, fiul ei de șase ani, aflat în vacanță în Franța cu tatăl său, fostul Elenei, și uitat pe plajă de acesta. Conversația dintre cei doi e cu atât mai tensionată cu cât bateria telefonului pe care Iván îl folosește e pe terminate, băiatul nu reușește să dea indicații exacte vizavi de unde anume se află, iar plaja e pustie, cu excepția unui bărbat care se apropie de băiat și nu pare să aibă cele mai bune intenții. Disperată și fără nicio direcție, Elena pleacă să-și caute fiul. Cut to black.

Finalul deschis, frustrant de atunci și-a găsit, într-o oarecare măsură, un răspuns doi ani mai târziu, când Sorogoyen a decis să extindă scurtul nominalizat la Oscar într-un lungmetraj cu același nume. Mama încapsulează scurtmetrajul de la care pornește pentru ca, după finalul lui, să sară în timp zece ani. Acum, Elena locuiește într-un apartament simplu din stațiunea în care și-a pierdut fiul și lucrează într-un bar de pe plajă. E destul de ușor de ghicit din purtarea ei că nu a reușit niciodată să-l găsească pe Iván. Altfel, după sperietura de atunci, i-ar fi fost cel mai sigur alături. E o femeie dărâmată, plină de cicatrici, care încă mai speră să-și revadă copilul pierdut. Și-a petrecut ultimii zece ani în stațiunea aglomerată pe timpul verii și singuratică de-a lungul iernilor friguroase. Are un nou iubit lângă care pare să fie fericită, însă e încă bântuită de imaginea „femeii nebune de pe plajă care și-a pierdut odrasla”.

Apoi, intră în scenă Jean (Jules Porier), un adolescent de șaisprezece ani aflat cu părinții în vacanță în Vieux-Boucau-les-Bains, în care Elena recunoaște ceva. Nu dă niciodată glas simțirilor, însă pare să creadă că ar fi vorba de fiul pierdut, astfel că începe să îl caute. Jean, la rândul lui, se arată interesat de ea. Însă dacă alegerile Elenei sunt adeseori iraționale și bănuiala care plutește la suprafață nu e niciodată adresată, intențiile lui Jean sunt mult mai clare: deși e mai mare cu 25 de ani decât el, o găsește atractivă. Atenția ei îl flatează și, mai mult, îl face să pară mai interesant în ochii prietenilor și o pacoste în cei ai părinților — fix ce își dorește. Relația dintre ei oscilează între o dragoste maternală și una aproape romantică, iar Sorogoyen lasă la latitudinea privitorului să interpreteze aceste dinamici complicate.

În final, Mama e o rezolvare justă, dar lipsită de surprize; tensiunea cu care tachinează la început promite mai mult decât reușește să livreze. Miza pică, în schimb, pe observare și empatie, iar filmul reușește să fie un portret convingător al felului în care o pierdere imensă ne poate schimba fundamental ca persoane — nu e totul în alb și negru.

Leave a comment

Your email address will not be published.