Interviu cu regizoarea Cecilia Felmeri
Am descoperit-o pe Cecilia Felmeri la TIFF, unde i-am văzut mai multe scurtmetraje. În 2020 a regizat lungmetrajul său de debut, Spirala, care a fost a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia. Am vorbit cu regizoarea despre experiența de a termina un film într-un an atipic și despre ce a însemnat trecerea la o poveste cu o altă miză.
Cum a fost experiența de a-ți lansa lungmetrajul de debut într-un an atît de ciudat ca 2020?
Greu. Practic nici nu l-am lansat complet, a fost doar la festivaluri. Nici festivalurile nu s-au ținut toate, unele erau online. Dar mă bucur că premiera de la Varșovia s-a ținut cu public, chiar dacă sala putea fi ocupată în proporție de o pătrime, iar la sfîrșit, la Q&A, vorbeam cu oameni cu mască, fără să le pot vedea fețele. Premiera din Budapesta din 17 noiembrie s-a amînat, și nu știm cînd va fi. E un an greu de lansat un film.
Ca o ironie a sorții, povestea din Spirala e una despre izolare. Stranie și neliniștitoare. Rimează ea cu vremurile?
Nu știu, s-ar putea să rimeze. Dar izolați putem să fim și fără virus. Pe mine m-a interesat să explorez izolarea psihică care nu este indusă din exterior, ci din interior, și care are rădăcina în teamă, în teama de a schimba ceva.
Ai parcurs un drum cinematografic cu scurtmetrajele pe care le-ai făcut. Cum ai simțit că ai suficient material în Spirala pentru un lungmetraj? Ce a făcut diferența?
Spirala ca poveste a fost mai amplă decît un scurtmetraj de la început și, oricum, deja aș fi ridicat miza și din punct de vedere regizoral. A fost greu să-l scriu, mi-e greu să scriu scene de la zero, să construiesc personaje, să scriu ce fac ele, și toate astea unde duc, și în același timp să văd și povestea în întregime. Dar e și o provocare care mă interesează.
Ce ai aflat făcînd filmul ăsta și nu știai înainte?
E greu de răspuns concret la întrebarea asta, pentru că știam și înainte multe lucruri, dar nu așa de aprofundat. Despre alte lucruri știam doar din auzite, de exemplu, ceea ce era foarte nou și foarte bine, că puteam să repet înainte de filmare, ceea ce nu prea s-a întîmplat la scurtmetrajele mele. Am avut timp să discut cu actorii, mai ales cu Bogdan Dumitrache, în profunzime despre personaje. Există o responsabilitate și în cazul scurtmetrajelor, dar aici chiar are miză mare fiecare decizie pe care o iei.
Am simțit în filmele tale o stranietate despre care aș zice că e o marcă personală. Această combinație de poezie și de absurd, care filtrează lumea într-un fel foarte particular. Cît de important e “feeling-ul” în ceea ce scrii și regizezi?
Feeling-ul e ceea ce caut să exprim cît de precis pot, asta este pariul meu regizorală. Dar feeling-ul nu există în sine, el există în context, este transportat și de poveste, nu doar de modul de realizare al poveștii. Povestea are logica ei, și cîteodată nu vrea să exprime starea pe care mi-o doresc eu acolo. Atunci trebuie să-l rescriu. Eu mă lupt mai ales cu scrisul poveștii. Partea de realizare, de regie este ceea ce-mi place cel mai mult.
Fiecare regizor pare că are punctele lui forte și și mizează pe ele. Ale tale care ai zice că sînt?
Eu fac tot ce pot, încerc să mă mobilizez sută la sută în fiecare fază, pentru că nu există decizii mici cînd faci un film. Nu pot să fac un film și să nu intru acolo cu totul: emoțional, intelectual, organizatoric. Ridic absolut toate pînzele sus.
În Spirala, pe lîngă imaginea picturală, de pictură impresionistă, ai și trei actori cu niște prezențe puternice. Cum ai ajuns la formula asta?
Imaginile sînt filmate de DOP-ul György Réder, cu el am lucrat și la două scurtmetraje, lucrăm foarte bine împreună. Sînt foarte mulțumită că am avut acești actori, inițial am făcut casting la Budapesta, unde am găsit-o pe Alexandra Borbély și pe Kiss Diána Magdolna, dar nu găseam actorul potrivit pentru rolul principal. Cînd s-a ivit ideea că ar fi posibil să avem și un actor român, atunci l-am găsit pe Bogdan Dumitrache, care a învățat textul în limba maghiară pentru filmare, și ulterior l-am sincronizat din cauza accentului.
Ce a fost cel mai greu la filmul tău?
Faptul că am filmat în patru etape, în patru anotimpuri, practic. Asta a însemnat patru etape de pregătire, de organizare, ceea ce mi se pare oricum partea cea mai grea în a face un film, să-l pregătești, să iei cele mai multe decizii importante înainte de filmare. Sigur că încerc să „prevăd” filmul, dar eu văd lucrurile mai bine la fața locului.
Ce urmează pentru Spirala? Dar pentru tine?
Pentru Spirala sper să mai urmeze cîteva festivaluri, și urmează premiera din Ungaria și de la noi. Pentru mine nu știu încă, acum mi-am luat o pauză, și urmează să mă apuc să scriu un scenariu nou, în rest, lucrez ca și pînă acum, predau la Universitatea Sapientia.