György Pálfi despre Găina: „Filmul încearcă să demoleze ideea preconcepută că ar exista Bine și Rău“

Filmul Găina, în regia lui György Pálfi, are două proiecții în cadrul secțiunii Ziua Maghiară, pe data de 17 iunie de la ora 21:45, în Piața Unirii Open Air și astăzi, de la ora 18:00, la Cinema Dacia Mănăștur. 

De ce ți-ai orientat atenția dinspre oameni către un animal? Și de ce ai ales ca personaj principal tocmai o găină?

György Pálfi: Trebuia să născocesc o idee pe care o pot realiza oriunde în lume, dacă în propria mea țară nu mi s-a dat posibilitatea să filmez. În timpul scrierii scenariului încă nu știam în care țară voi putea realiza acest film. Trebuia deci să mă gândesc la un personaj central pe care îl pot găsi peste tot în lume, și a cărui cultură specială nu trebuie studiată în profunzime. Găini trăiesc peste tot, comportamentul lor e foarte similar pretutindeni, în același timp ele oferă un punct de vedere extrem de incitant de a observa oamenii. Acest punct de vedere introduce în film elementul grotesc pe care eu îl apreciez în mod deosebit, iar pe de altă parte, punând o găină în centrul atenției, nici eu nu sunt nevoit să pretind că aș cunoaște cultura greacă în cele mai profunde detalii.

Cât de bine cunoșteați abilitățile găinilor când ați scris scenariul? În ce măsură a influențat planurile voastre când s-a dovedit că găinile știu mai multe sau mai puține lucruri?

Când ne-am apucat de scenariu, știam foarte puțin despre găini. Am presupus numai că o găină va fi capabilă să facă ceea ce ne doream să vedem. Sau dacă nu, vom putea noi rezolva problema cu efecte speciale sau cu inteligență artificială. La urma urmei, esența filmului este crearea unei iluzii. Și în filmele SF zboară nave spațiale, deși se filmează puțin în spațiu. Totuși, am adaptat limbajul filmului la găini, adică am ales montajul cel mai tradițional de film de ficțiune și nu o oarecare coregrafie cu cadre lungi. Și în acest sistem, găinile s-au mișcat atât de ușor, încât nu a mai fost nevoie nici de CGI, nici de AI.

Comparativ cu filmele tale anterioare, cât de diferită a fost experiența de filmare a Găinii? Cât de diferite au fost metodele de lucru necesare? 

Filmarea a fost mai dificilă din cauza mediului străin. Trebuia să fiu mult mai răbdător cu echipa, căci nu puteam fi sigur de ce fac sau nu fac anumite lucruri. Am cerut o echipă mică și mai multe zile de filmare din cauza animalelor, dar am primit o echipă mare și puține zile. Ce să faci? Te adaptezi cu răbdare și rezolvi provocările imposibile. 

Pe baza reacțiilor de până acum, povestea găinii s-a dovedit a fi una universală, înțeleasă în toate colțurile lumii?

Oricine este dispus și capabil să se identifice cu personajul principal – care, în acest caz, este o găină – va înțelege și va simți acest film, oriunde s-ar afla în lume. Așa l-am și conceput. Și tocmai de aceea distribuitorul internațional a reușit să-l vândă în toate țările lumii. 

Găina este un film optimist sau pesimist?

Din perspectiva cui? Filmul încearcă tocmai să demoleze acea idee preconcepută că ar exista Bine și Rău. Există intenții și situații în viață în care ceea ce este bun pentru un personaj, este rău pentru altul, sau rău pentru amândoi, sau bun pentru amândoi. Iar acest lucru se complică de la individ la individ, la nivel social și, în acest caz, chiar și la nivel de specie. În plus, mai este și întregul univers, cu structura sa vastă, în care se desfășoară toată povestea – ce este bun sau rău în el?

0 replies on “György Pálfi despre Găina: „Filmul încearcă să demoleze ideea preconcepută că ar exista Bine și Rău“”