Daniel Sandu: „Românul ar veni la cinema dacă ar avea ce să vadă”

Daniel Sandu, regizorul filmului Un pas în urma serafimilor (2017), câștigător a 8 premii Gopo, a lansat vineri, 23 iulie, în cinematografele din România lungmetrajul Tata mută munții, un film aflat la limita dintre arthouse și comercial, în care imaginile vizuale impresionante se îmbină cu situații extreme atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional.

Mircea Jianu, un bărbat care încearcă să-și refacă viața emoțională, este zdruncinat de vestea pierderii fiului său adolescent. Acesta se rătăcește în munți, iar tatăl încearcă, prin orice mijloace, să-l salveze din impunătorul spațiu înzăpezit. În primul său lungmetraj, Un pas în urma serafimilor, Daniel Sandu dorește să ofere publicului acțiune și imprevizibilitate, atribute mai rar întâlnite în filmele românești. Dar, pe lângă efectele speciale spectaculoase, Tata mută munții prezintă și o poveste zguduitoare care, inevitabil, ne va face să ne întrebăm dacă, într-adevăr, scopul scuză mijloacele. Filmul este inspirat dintr-o poveste adevărată, iar titlul filmului, puțin modificat, din titlul articolului care a anunțat dispariția adolescentului și a prietenei sale. APERITIFF a stat de vorbă cu Daniel Sandu, regizorul acestui film, iar interviul a fost realizat la Cluj, înainte de proiecția de astăzi.

APERITIFF: Filmul spune o poveste în care foarte multă lume se mobilizează pentru a găsi un copilpierdut, lucru pe care nu-l vedem foarte des în știrile de zi cu zi. Ți-ai dorit să dai un exemplu pozitiv, pentru a arăta că există mai multe astfel de cazuri decât am crede?

Daniel Sandu: Operațiunea de salvare din film este mai degrabă un pretext pentru un thriller psihologic. Este vorba despre cum au trecut prin asta părinții a doi copii, care au plecat într-o drumeție, iarna. Era vreme bună când au pornit, pe la jumătatea drumului s-a stricat vremea și s-au rătăcit, au sunat la 112, după care li s-au închis telefoanele mobile. Diferența dintre cazul acesta și alte cazuri este că tatăl băiatului avea niște relații, fiind fost ofițer de securitate, și a beneficiat de ajutorul prietenilor lui. Și a mobilizat, să spunem așa, o armată privată de căutători, lucru care nu se întâmplă în mod normal. Dar n-aș putea spune că e vina autorităților. Pur și simplu, în astfel de situații, autoritățile au un protocol, au niște resurse limitate, făcând doar ceea ce se poate face. În cazul de față, era vorba de salvamontiști care au căutat cât au putut, zile în șir. Dar salvamontiștii n-au cum să-și permită și n-au voie din punct de vedere legal să aibă aparatură de triangulare a semnalului GSM, de exemplu. N-au elicopter care să survoleze în anumite zone. Motiv pentru care filmul nu este neapărat despre asta. Nu încercăm să subliniem niște neajunsuri ale unor autorități, ci mai degrabă niște conflicte între oameni care au dreptate. Și autoritățile au dreptate, și părinții au dreptate. Toți sunt motivați și, cu toate astea, se află într-un conflict. Părinții vor să se facă și mai mult, și mai mult, pentru că au resurse să facă asta.

Apropos de motivația părinților și de cât de mult luptă pentru cauza lor. Titlul este o referință biblică la puterea credinței prin care se pot muta munții din loc?

Este un mesaj secundar. Inspirația titlului a venit tocmai din știrea care mi-a atras atenția la început. Titlul știrii era „Tatăl mută munții”, iar noi am tăiat l-ul și am pus „Tata mută munți”, pentru a fi din perspectiva băiatului pierdut. Știu că în Biblie sunt versete care se referă la mutatul munților prin intermediul credinței. Separat și suplimentar la titlu, pentru că mi-a plăcut ideea de „tata mută munții”, știam de aceste versete, dar n-a fost motivul principal pentru care l-am ales.

A fost important pentru tine faptul că Adrian Titieni, actorul din rolul tatălui, este, de asemenea, părinte?

Asta, într-adevăr, contează. Și Elena Purea este mamă. Mi se pare că actorii care sunt părinți au o experiență suplimentară pentru rolul unor personaje care, la rândul lor, sunt părinți. Asta nu înseamnă că actorii care n-au copii n-ar putea juca foarte bine un rol de părinte. Dar, iarăși, a fost o condiție secundară pentru alegerea lui Adrian Titieni. Motivul principal pentru care a jucat Adrian Titieni este că a dat cea mai convingătoare și emoționantă probă de casting.

Ați filmat în condiții extreme și ați întâmpinat multe probleme. Cum ați reușit să le depășiți? Au apărut probleme după ce ați filmat, din cauza situației pandemice din ultimul an?

N-am avut probleme după filmări. Singura problemă pe care am avut-o a fost faptul că lockdown-ul ne-a întrerupt ultima zi de filmare. Atunci autoritățile au anunțat că lockdown-ul va dura două săptămâni, iar în mintea noastră, cel puțin în a mea, deși colegii mei erau sceptici la recomandările autorităților, era că după cele două săptămâni ne vom putea întoarce să terminăm acea zi de filmare. Nu știam că vom sta jumătate de an în lockdown. În felul acesta, ne-a fost răpită acea zi de filmare pe care n-am mai putut s-o avem. Norocul a fost că, la montaj, s-au lipit scenele și fără ultima zi. Au fost și alte provocări și obstacole, dar pe multe dintre ele le știam. Le anticipaserăm, aveam un plan B și un plan C. Au fost multe lucruri care nu s-au mai făcut într-un film românesc și atunci a fost nevoie să învățăm noi, din mers, cum se fac. Am avut o planificare destul de strictă și foarte limpede, pentru a ne putea descurca. Ne-am adaptat la toate provocările pe care le-am întâlnit, am folosit planul B, planul C, ne-am reorganizat și am încercat să transformăm fiecare obstacol într-o oportunitate de a face ceva nou sau interesant.

Este un film plin de acțiune și de elemente pe care rar le vezi în filmele românești. Din acest punct de vedere, ai avut parte de obstacole sau descurajări?

Am avut ceva obstacole înainte să încep filmările. Din momentul în care am scris scenariul, a durat câțiva ani până să găsesc un producător. Mergeam cu scenariul de la un producător la altul și majoritatea îl citeau pe diagonală, vedeau elicoptere și snowmobile și refuzau. Ce mi s-a părut foarte interesant a fost că, în 2014, am participat la TIFF, la Transilvania Pitch Stop. Erau cinci filme selecționate, printre care și al meu, iar eu eram singurul fără producător atașat. Cu toate acestea, a câștigat proiectul meu. Apoi am tot căutat producători și abia după an am primit un telefon de la Cristian Mungiu, care citise între timp scenariul. M-a sunat să-mi spună că i-a plăcut și că a văzut o poveste mult mai puternică, dincolo de elicoptere și snowmobile. De fapt, filmul nu e despre asta. Este un pretext, cumva, de a atrage publicul în sală și de a-i oferi ceva mai mult decât un film comercial. În primul rând, să nu-i insultăm inteligența spectatorului. Și eu, la rândul meu, sunt spectator și mă enervez când mă duc la un film comercial și scenariul scârție sau mă crede bleg. Așa că am căutat să introducem un nucleu în interiorul poveștii de acțiune, în care toți oamenii reacționează diferit. E greu să-i judeci pe oamenii aflați într-o situație limită, indiferent cât de multă presiune pun pe căutători.

Și nu le poți numi personaje negative…

Da, eu nu cred în asta. Mie mi se pare că oamenii sunt deopotrivă și buni, și răi. Personajul tatălui este o alternativă la tipul de erou alb, cum sunt Batman sau Superman, și care, vezi Doamne, n-au defecte și nu fac greșeli. Eu am vrut un om care nu a avut intenția de a fi antierou, dar s-a trezit într-o situație de genul acesta în care nu mai avea de ales decât să lupte din răsputeri pentru a-și atinge scopul, un scop nobil. Mijloacele prin care face asta, unele ilegale, altele imorale, le vor judeca spectatorii.

Cred că spectatorii-părinți vor judeca mai puțin aspru. Așa e?

Exact! Spectatorii care sunt părinți vor judeca și vor spune ce ar fi făcut ei în situația asta, iar cei care nu sunt părinți, la fel, vor judeca ce ar fi făcut ei. Dar până nu te trezești, Doamne ferește, într-o situație de acest gen, e greu să fii obiectiv. Asta este invitația pe care le-o fac spectatorilor: să-și pună ei problema cât de pregătiți sunt pentru o situație de genul acesta.

Așadar, ne vedem la film duminică, la ora 21:45…

Filmul e la 21:45 dar, înainte de asta, mai facem o premieră. Cu o oră înainte, avem un moment. Am luat un DJ care va mixa muzica din film și vom dansa pe ea. Este un nou mecanism de a promova filmele. Am zis să încercăm să facem și noi ceva atractiv, dacă vrem să avem pretenția să vină spectatorii la filme autohtone. Românul ar veni la cinema dacă ar avea ce să vadă. Iar eu și echipa mea asta încercăm să construim: o alternativă. Publicul să aibă opțiunea de a vedea un film aflat la intersecția dintre arthouse și filmul comercial. Să fie undeva, acolo, o combinație între cele două, cu un scenariu inteligent, cu o situație puternică și cu niște imagini spectaculoase.

Veți putea urmări filmul Tata mută munții duminică, 25 iulie, de la ora 21:45 la USAMV Open Air și joi, 29 iulie, de la ora 20:45, la Cercul Militar. Cu: Adrian Titieni, Valeriu Andriuță, Judith State, Tudor Smoleanu, Elena Purea, Radu Botar.

Leave a comment

Your email address will not be published.