Celebrul compozitor și pianist francez, Jean-Michel Bernard a pregătit pentru publicul TIFF un eveniment special dedicat tuturor iubitorilor de muzică de film. Soundtrack of Dreams înseamnă o panoramă a coloanelor sonore concepute de Bernard de-a lungul carierei, dar și o selecție de teme muzicale cunoscute. Este o ocazie unică să-l vedem pe compozitorul partiturilor dedicate peliculelor The Science of Sleep (2016, r: Michel Gondry), Be Kind Rewind (2008, r: Michel Gondry), Hugo (2011, r: Martin Scorsese) interpretându-și live propria muzică. Alături de el, pe scenă, va fi invitata specială a serii, solista Kimiko Ono, colaboratoarea artistului timp de peste 20 de ani.
De curând, Bernard a fost desemnat „Artist Steinway” – ceea ce înseamnă că se numără printre celebritățile care cântă exclusiv pe pianele de această marcă. Sunetul fin al instrumentului va acompania proiecții din fragmentele filmelor pentru care cei doi și-au adus contribuția.
În cadrul festivalului, Bernard a mai susținut un masterclass pe tema muzicii de film, dedicat tuturor celor care doresc să urmeze o carieră în domeniu.
Cine-concertul, Soundtrack of Dreams, are loc sâmbătă, 8 iunie, de la ora 18:30, la Casa de Cultură a Studenților. Evenimentul este parte a programului Sezonul România-Franța 2019 la TIFF.