Referința care vine în minte după doar câteva secvențe din filmul lui Alejandro Landes este clar „Împăratul muștelor”. Niște copii, într-un loc părăsit, fără supravegherea constantă sau îndrumarea vreunui adult. Din contră, ei sunt cei care supraveghează un adult, un prizonier de război capturat, căci Monos este un Împăratul muștelor militarizat, în care copiii-adolescenți sunt și soldați. Cu responsabilități, loc într-o ierarhie militară, condiție fizică și arme de foc.
Vizual și regizoral, filmul este un spectacol al violenței și al agresivității. Citatele din Golding sunt clare – de la „sălbăticirea copiilor”, îmbătarea lor cu putere și până la apariția, fix la momentul potrivit, a unui cap de porc. Diferențele, însă, sunt și ele suficiente. Aici contextul războiului schimbă mult, personajele nu-și mai pierd inocența, căci nu par s-o fi avut vreodată.
Războiul lui Landes nu are vreun motiv, gruparea militară a copiilor se numește – pur și simplu – Organizația, și nu avem niciun indicator al timpului. Tot ce este specific este decorul natural, peisaje montane și tropicale din Columbia, care joacă rolul frumosului care găzduiește agresivul și violentul. Landes îl exploatează la maxim, deși majoritatea filmului e compus din cadre strânse, din elipse, într-un ritm alert sau, mai bine zis, care te ține alert. Reproduce atmosfera imprevizibilului periculos al războiului, ceva violent pare că pândește la fiecare colț… sau cracă.
E întunecat. E violent. E de văzut, e în competiția TIFF.18 azi la 17:30 la Cinema Victoria sau, tot acolo, joi (06 iunie) de la 15:00.