După un accident care îl face să-și pună la îndoială dreptul la libertate, N. încearcă din răsputeri să ajungă la închisoare. Pedeapsa pe care și-o dorește nu funcționează, însă, așa cum și-ar fi imaginat.
N. (Mario Casas) suferă după soția ucisă într-un accident rutier de care se simte direct responsabil. După mai multe încercări eșuate de a ajunge la închisoare, bărbatul reușește, în sfârșit, să comită o delincvență suficient de gravă pentru a fi plasat după gratii. Libertatea devenise pentru el o temniță mai chinuitoare decât închisoarea, astfel că îngrădirea, care pentru alții înseamnă tortură, primește sensuri diferite pentru protagonist.
Rodrigo Cortés explorează micro-universul unui bărbat chinuit de propria-i vinovăție; pentru el, libertatea și-a pierdut din valoarea pe care oamenii obișnuiți o iau de-a gata. Rareori avem acces la gândurile personajului care comunică minimal și evită contactul cu cei apropiați. Totuși, din toate deciziile luate, realizăm că avem de-a face cu un personaj complex, construit pe multe niveluri, al cărui trecut și ale cărui trăiri se dezvăluie treptat.
Prin prisma dialogurilor purtate cu diverse personaje care vor să-l ajute sau să-i pună bețe-n roate, aflăm că N., la început aparent periculos, lipsit de empatie, este de fapt victima propriei imposibilități de a se ierta. Cu toate că sora lui, Abril (Anna Castillo), încearcă să-l ajute în a depăși doliul chinuitor și gândurile auto-distructive, N. nu reușește să depășească blocajele care îl întemnițează în primul rând emoțional și mental și îl duc, în cele din urmă, în închisoarea fizică mult dorită.
Narațiunea e dozată egal, a doua jumătate a filmului prezentând viața din spatele gratiilor unde N. se confruntă cu dificultățile obișnuite ale traiului în închisoare: amenințări, intimidări, agresivitate fizică și psihică din partea colegilor sau a gardienilor. N. acceptă și primește tot ce i se întâmplă, trăind însă în continuare cu teama libertății. Astfel, chiar și în închisoare, el încearcă să comită infracțiuni care i-ar asigura prelungirea prizonieratului.
Filmul mizează pe metafore vizuale și narative ce ne lasă pe gânduri și ne face să ne punem întrebări cu privire la limite morale, responsabilitate și efectele pe care le au comportamentele noastre asupra celor din jur. Protagonistul se auto-condamnă la o eternitate în izolare, nivelurile de auto-tortură la care recurge amintindu-ne uneori de Portocala mecanică, dar într-un context kafkian, aproape suprarealist.