Artistul și activistul gay Daniel are în secret o relație cu Olek, concetățeanul său. În momentul în care o altă membră a comunității LGBTQ+ se sinucide, lui Daniel îi revine rolul de a declanșa și conduce lupta de răzvrătire a unei întregi entități împotriva poporului asupritor din sat. El este de asemenea un om foarte religios, care trăiește cu frica lui Dumnezeu; astfel, încearcă să organizeze un demers credincios pentru intenția răposatei: Calea Crucii. Dar ce se întâmplă când valorile a două comunități contrastante (mai ales din perspectivă locală) se intersectează?
Distins cu Leul de Aur la cea de-a 46-a ediție a Festivalului Internațional de Film Polonez, opera cinematografică a lui Gutt și Ronduda ilustrează un univers al paradoxurilor, născut dintr-un dezacord profund dintr-o comunitate religioasă cu rădăcini puternice și o grupare firavă, a cărei orientare sexuală are puterea de a scandaliza. Filmul a fost inspirat atât din povestea reală a lui Daniel Rycharski, cât și dint-una din instalațiile sale artistice consacrate, „Temeri”. Frumosul narării unei drame individuale constă în măiestria cu care cei doi regizori prezintă un adevăr existențial: ei nu sunt interesați de un război ideologic, să critice Biserica Catolică sau un simplu artist gay. Cei doi își privesc personajele cu același soi de empatie și curiozitate, reușind să construiască un portret profund și real al unui bărbat care îndrăznește să-și confrunte temerile.
Toate spaimele noastre rulează la TIFF.21, în cadrul secțiunii Focus Polonia astăzi, de la ora 15, la Cinema Victoria. Va avea și o a doua proiecție duminică, 26 iunie, de la 21.30, la Cinema Arta.