În drama despre păcat și salvare Corpus Christi, cineastul Jan Komasa critică ipocrizia și falsa credință a societății contemporane prin ochii unui tînăr care, după ce își termină de ispășit pedeapsa la un centru de reeducare pentru minori, ajunge, din greșeală, să preia postul de preot dintr-un mic orășel polonez și să ajute locuitorii să-și revină după o tragedie cu ajutorul predicilor sale carismatice și neconvenționale.
Închis pentru crimă, Daniel (Bartosz Bielenia) se atinge destul de des de cocaină și alcool și are un temperament care l-a făcut o țintă directă în ochii unui deținut care abia așteaptă ocazia să pună mîna pe el. Comportamentul său e evidențiat încă din prima secvență, cînd, într-un atelier de lucru, ține de șase pentru ca trei dintre condamnați să îl bată pe un al patrulea în lipsa instructorului. Dar în ciuda viciilor sale, Daniel e o persoană credincioasă care rezonează cu preotul din instituție și spusele sale i se întipăresc în minte: „fiecare dintre noi este un preot al lui Hristos”. Daniel își dorește să ajungă preot, însă știe că nu va fi lăsat să-și dea examenele la seminar din cauza incidentului care i-a întrerupt studiile.
Atunci cînd, ajuns într-un orășel de provincie în care urmează să lucreze la o fabrică de cherestea, intră în biserica locală, întîlnește o fată căreia, încercînd să nu o sperie spunîndu-i adevărul, îi spune că e preot. Întîmplarea face să aibă la el și roba de la școală, astfel că oamenii îl cred, iar cînd cîteva zile mai tîrziu vicarul se îmbolnăvește, acesta e rugat să îi țină locul. După un început nesigur în care caută pe Google cum să spovedească enoriașii, Daniel începe să se integreze în comunitate și, în lipsa cunoștințelor necesare, să aducă un aport straniu, dar sincer, sarcinilor pe care le are de îndeplinit, astfel că oamenii ajung să îl placă. Află de un accident de mașină în care șapte oameni au murit după ce vede portretele a șase dintre ei pe un panou de pe stradă – cel de-al șaptelea, șoferul, e considerat vinovat pentru tragedie și desconsiderat (nici nu i s-a făcut slujba de înmormîntare), iar văduva sa, ostracizată și învinovățită și ea. În încercarea de a recîștiga credința oamenilor, Daniel se hotărăște să afle adevărul și să facă pace între văduvă și ceilalți orășeni care o acuză pe nedrept.
Inspirat din fapte reale, Corpus Christi abordează cu compasiune învățăturile religioase și chestionează practic conceptele de credință și moralitate, prin acțiuni clare ale personajelor sale. Alegerea de a plasa acțiunea într-un oraș mic, cu populație scăzută, precum și cadrele în culori reci, șterse, funcționează în favoarea sa, și deși ritmul destins poate face filmul să se simtă mai lung decît e, de fapt, pe alocuri, premisa sa e susținută în cea mai mare parte. Daniel nu are un viitor prea strălucit în față din cauza etichetei de delicvent care planează asupra sa; reintegrarea lui în societate nu e o încercare care dă greș, ci e aproape inexistentă. Odată închis, el e văzut ca un rebut, nu ca o persoană dornică să se schimbe.