Am stat de vorbă cu Dorian Boguță, care a câștigat aseară Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru debut cu producția Urma.
Filmul Urma e inspirat de o poveste din viața ta de familie, cât de greu a fost să îți transpui gândurile și sentimentele?
Cred că am făcut vreo 20 de variante de scenariu, prima variantă nu are nicio legătură cu ultima. Prima am scris-o eu, ultima împreună cu Loredana Novak, care e un scenarist foarte bun. Probabil cel mai greu a fost să transmit ce îmi doresc de la filmul ăsta, mesajul de a lăsa ceva în urmă fără a da prea multe explicații. Vreau să fac filmele la care îmi place să mă uit.
Ai realizat câteva filme de scurtmetraj înainte de acesta. Cum ai decis să faci pasul către lungmetraj?
Când am făcut De azi înainte, care e de 36 de minute, toți mi-au spus că are stofă de lungmetraj. Toate scurtmetrajele mele sunt în stiluri diferite. Am încercat să văd unde mă simt eu mai bine. Mi-am dat seama că De azi înainte e cel mai aproape de mine și de felul meu de a povesti. Ultimul scurtmetraj înainte de Urma se numește Duminică și mă gândesc să îl dezvolt într-un lungmetraj.
Ca proaspăt regizor de lungmetraj, cum îți propui să sprijini tinerii actori?
În toate filmele făcute de mine ca regizor am luat cursanții mei de la Actoridefilm.ro. Îmi aduc aminte cât de mult mă chinuiam și cât am așteptat ca cineva să îmi dea o șansă. Dacă acum am ocazia să dau o șansă cuiva de ce să nu o fac? Merită toți. Eu știu prin ce trec. Eu am plâns pe străzi fiindcă credeam că sunt cel mai prost actor pentru că nu mă lua lumea la casting la început. Într-un final am înțeles, după ce am început să fac eu casting: nu e că ești bun sau nu, tot ce trebuie e să te potrivești. Actorul tânăr nu știe asta, el crede că nu e bun sau că se fac mânării, așa cresc niște frustrări în interiorul lui. La casting trebuie să te duci relaxat, însă pentru asta trebuie să ai mult în spate.
Cum s-ar simți actorul Dorian Boguță sub indicațiile regizorului Dorian Boguță?
Eu sunt un actor extrem de cuminte. Am devenit așa făcând și regie. Pentru că filmul e ca o tablă cu piese de șah. Actorii sunt piesele, jocul în sine e regia. Ca actor trebuie să merg într-un mod, trebuie să las regizorul să mă îndrume. Să nu îl încurci pe regizor, el gândește. Actorul dacă are încredere în regizor trebuie să fie cuminte. Am învățat asta și acum sunt foarte docil ca actor. Bineînțeles, vin cu niște idei, dar nu încerc să mă scot în evidență.
Cum te-ai simțit să ieși din nou cu filmul în fața unui public?
Cei care au urmărit parcusul acestui film știu că am fost extrem de ghinionist. Să te gândești 20 de ani la un film, să îl faci cu toate sacrificiile… Am trecut prin multe, bani lipsă, nervi, orgolii, egoism. La final am reușit să îl fac, să scot premiera pe 3 martie și în 9 să se închidă cinematografele. E frustrant. În momentul în care m-a sunat Mihai Chirilov să îmi spună că va fi la TIFF, pe ecran mare, singurul lucru la care m-am gândit a fost să nu plouă. La cât ghinion a avut filmul ăsta… Nu a plouat, dar cu câteva zile înainte a fost foarte frig noaptea, așa că lumea a cumpărat bilet și nu a mai venit la 12 noapte la film. Au fost foarte puțini. Iarăși m-a frustrat, dar am zis că asta este soarta acestui film, să ajungă cu greu la oameni. Eu am spus un lucru înainte de proiecție: Stalin la un moment a menționat că moarte unui om este o tragedie, dar moartea a o mie de oameni este statistică. Eu am ajuns să înțeleg că prezența unui singur spectator la film e o fericire, iar o mie înseamnă deja statistică.