10 pentru film (II)

Zece dintre cei mai promițători actori de teatru din țară participă la cea de-a noua ediție a programului 10 pentru Film. Le sunt dedicate ateliere și întâlniri cu regizori de film, producători, directori de casting și agenții. Vi-i prezentăm pe râd, în această rubrică, pe parcursul zilelor următoare.

SANDRA DUCUȚĂ 

Absolventă de Actorie la UNATC București, la clasa Andreea Vulpe, a debutat în anul 2016 la Teatrul Odeon, în spectacolul Refugiul, regizat de Horia Suru. În prezent, este actriță colaboratoare la mai multe teatre din capitală, precum Teatrul Național București (Class, regia Felix Alexa), Teatrul Nottara (Lost in Yonkers, regia Andreea Vulpe), Teatrul Dramaturgilor Români (Despre Tandrețe, regia Felix Alexa), Unteatru (Pelicanul, regia Florin Liță). A apărut și în producții internaționale, în seria Tokyo Vampire Hotel de regizorul japonez Sion Sono și a avut un rol episodic în filmul de mediu metraj Say Yes, al Irinei Andronic.


CORINA GRIGORAŞ 

După ce inițial studiază Econimia, se reorientează către Actorie și urmează cursurile de la Universitatea Spiru Haret din București, cu profesorii Adriana Piteșteanu și Vlad Rădescu. Au urmat câțiva ani în zona teatrului independent bucureștean unde a fost membru fondator al primei trupe de improvizaţie exclusiv feminină din România (Trupa Pinkless) și a colaborat la o serie de spectacole de teatru. De câțiva ani e actriță la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, unde a jucat în spectacole regizate de Alexandru Dabija, Bobi Pricop, Ana Mărgineanu, Radu Afrim și Gianina Cărbunariu. A apărut în câteva scurtmetraje și într-un episod al unui sitcom TV.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *