Am vorbit cu regizorul Jan P. Matuszyński despre cel mai recent film al său, Nu lăsa urme, care va fi proiectat în prezența sa în această seară de la 21:00 la Cinema Florin Piersic, cum l-a găsit pe actorul din rolul principal, influențe vizuale, dar și cum a fost primit filmul în Polonia.
Cum ai dat peste acest subiect și ce te-a convins că e potrivit pentru a-l transforma într-un lungmetraj de ficțiune?
Căutam un subiect, o temă pentru următorul meu film după Ultima familie, și producătoare mea Aneta Cebula-Hickinbotham mi-a dăruit această carte de reportaje scrisă de Cezary Lazarewicz, Nu lăsa urme. Cunoșteam numele, știam și ceva despre caz, dar nu foarte multe detalii. În orice caz, când am început s-o citesc am știut că e ceva ce trebuie și filmat, pentru că vorbește despre un caz înfricoșător și palpitant, care deși s-a întâmplat acum aproape 40 de ani, se simte ca și când s-a întâmplat de fapt ieri, la colțul străzii.
Filmul urmărește de asemenea multe personaje importante și, din câte am înțeles, acoperă numai o parte din multele evenimente care au avut loc în acea perioadă. Te-ai gândit vreodată să transformi Nu lăsa urme într-o miniserie, luând în considere succesul recent al formatului, inclusiv în Polonia cu Netflix?
La început, prin 2017, am avut o scurtă conversație despre asta, însă atât eu, cât și producătoarea mea ne-am gândit că e un subiect mult prea important pentru a vorbi despre o miniserie. Știam că sunt multe lucruri de acoperit, fiind o poveste cu foarte multe straturi, cu încă și mai multe personaje, dar am avut un feeling că trebuie să fie un film. Nu unul scurt, nici unul ușor, dar un film. Pe finalul procesului de montaj, am realizat că am lăsat pe afară peste o oră de material pe care ne-ar fi plăcut să-l includem, și iar a apărut ideea asta, că poate până la urmă ar trebui transformat într-o miniserie, însă nimeni nu a fost chiar atât de interesat încât să se întâmple.
Toți actorii din film (și sunt mulți!) fac roluri impresionante, însă eram curios cum l-ai descoperit pe Tomasz Ziętek. Ce te-a convins că el e alegerea potrivită pentru rolul lui Jurek, care poate fi considerat personajul principal?
L-am văzut în câteva filme poloneze. Mi s-a părut grozav în Silent Night (r. Piotr Domalewski), la fel în Corpus Christi (r. Jan Komasa), și am știut că e cineva cu care o să vreau să lucrez într-o bună zi. Când am început să ne gândim la această poveste ca la un film, era destul de clar că trebuie să alegem un actor tânăr, iar el a fost primul pe lista cu oameni pe care am vrut să-i cunosc pentru rol. Știam că e un actor bun, dar nu eram atât de sigur că se potrivește cu Jacek Braciak, care-l interpretează pe tatăl său. Pentru că asta a fost cel mai important înainte de toate, să orchestrăm toate personajele, să le facem să funcționeze ca o familie, să nu ai un membru care să iasă în evidență. Imediat după am avut o repetiție destul de scurtă cu el, Jacek și Agnieszka Grochowska (n.r. mama lui Jurek în film), și după acele două, trei ore a fost destul de clar că se potrivesc și că sunt credibili împreună.
Care au fost principalele tale influențe când vine vorba de stilul vizual al filmului?
Nu am vrut să fac trimiteri la niciun film polonez. Aș spune că am fost influențat mai degrabă de cinematograful american din anii ’70, de filmele Noului Hollywood. Aș numi cu siguranță The Conversation (r. Francis Ford Coppola), All the President’s Men (r. Alan J. Pakula) și The French Connection (r. William Friedkin), toate acele filme care se concentrau pe atmosfera asta de frică, de insecuritate, de opresie. Am folosit aceleași lentile pe care aceste filme le-au folosit, genul ăsta de lucruri. Și în final cred că a funcționat, pentru că feeling-ul genului e acolo. Ne-am jucat cu el mai ales în ultimul act al poveștii, care nu ar trebui să funcționeze așa cum e, fiind vorba despre o dramă în esență, dar cumva întoarsă pe dos. Tot la final e o scenă în care șoferul de ambulanță e obligat să ia vina asupra lui și să recunoască crima. Când am filmat acea scenă am avut în minte Hunger al lui Steven McQueen, de exemplu. Pot numi foarte multe titluri care m-au influențat pentru că am văzut foarte multe filme în acea perioadă, când eram mai liber.
Cu riscul de a simplifica, Nu lăsa urme e un film despre autorități care își depășesc puterea și se poziționează deasupra legii. Cum a fost primit filmul de public polonez, având în vedere că, după cum spuneai, nu e un subiect tocmai de domeniul trecutului?
Filmul a fost primit foarte bine în Polonia, însă am avut sentimentul că publicul se aștepta la cu totul altceva de la acest film. Ceea ce cred că e un lucru bun, până la urmă, dacă ești surprins cu ce vezi pe ecran. Mă așteptam să fie mai multe discuții politice în jurul filmului, și au fost câteva, dar nimic prea mare. Sau poate au fost, dar nu au ajuns la mine. Și asta cred că a fost și din cauza pandemiei, printre alte lucruri, pentru că am vrut să avem câți mai mulți spectatori și am lansat filmul în săli în septembrie anul trecut, când oamenii au început să se întoarcă la cinema în număr mai mare. Iar după acei doi ani te aștepți ca publicul să meargă mai repede la ultimul James Bond decât la Nu lăsa urme, care nu e cel mai distractiv film. Deși cred că și ăsta e un fel de entertainment.