Astăzi, de la ora 14:30, putem urmări la la Cinema Arta o producție curajoasă care iese din convențiile cu care ne-a obișnuit cinemaul românesc până acum. Secretul Insulei Pin-Up explorează tema depresiei într-un cadru fantasy, asemănător unui joc video.
Tema abordată în ultimul film pe care l-ai regizat și pe care avem plăcerea să-l vizionăm anul acesta la TIFF, Secretul Insulei Pin-Up, este cu siguranță actuală și universală. Care a fost motivația pentru explorarea fațetelor depresiei și a importanței terapiei într-un gen hibrid presărat cu elemente fantastice și suprarealiste?
Alecs Năstoiu: Motivația pentru explorarea depresiei și a importanței terapiei în Secretul Insulei Pin-Up vine din observarea realității că mulți oameni evită ședințele de psihoterapie din diverse motive: costuri, lipsă de timp, dificultatea de a găsi un terapeut potrivit sau stigmatizarea terapiei. Mi-am imaginat un scenariu alternativ în care traumele ar putea fi vindecate printr-un joc, oferind astfel pacienților o formă de intimitate pe parcursul terapiei. Aceștia nu discută direct cu terapeutul și nu își dezvăluie toate secretele, cel puțin nu în mod conștient. În acest joc, în care subconștientul este conectat la o aplicație care folosește inteligența artificială, pacientul abordează într-un mod autentic și sincer subiecte precum anxietatea și depresia.
Cum a decurs procesul de colaborare și lucru cu actori în mare parte neprofesioniști și care consideri că au reprezentat principalele provocări în acest sens, din punctul de vedere al producției?
Alecs Năstoiu: Colaborarea cu actorii, mai bine spus cu actrițele (trebuie să menționez că toate personajele din acest film, 48 la număr, sunt femei), a fost surprinzător de plăcută. A fost esențial să găsim un echilibru între viziunea regizorală și spontaneitatea adusă de actrițe, pentru a păstra coerența și autenticitatea filmului. Am avut un concept clar despre modul absurd în care trebuiau să interpreteze rolurile, dar le-am lăsat libertatea să improvizeze și să se joace. Această abordare a creat o atmosferă destinsă pe platou, care a contribuit, de asemenea, la dezvoltarea unei relații de încredere în cadrul echipei de producție.
Eforturile depuse în partea de production design sunt evident considerabile. Care au fost considerentele din spatele acestor decizii estetice care duc oarecum cu gândul atât la estetica lui Roy Anderson cât și la cea specifică unui joc video?
Alecs Năstoiu: Eforturile depuse în ceea ce privește production designul au fost cu adevărat semnificative. Deciziile estetice au fost motivate de dorința de a îmbina elemente distincte din lumea jocurilor video și de a aduce în prim-plan tema sănătății mentale. Am ales să utilizăm culoarea galbenă ca element central al designului, având în vedere asocierea ei cu optimismul și lumina, dar și cu aspecte specifice sănătății mentale, cum ar fi vitalitatea și claritatea mentală. Această alegere a culorii a fost în strânsă legătură cu povestea din film, în care eroina, Alesia, este ancorată în trecutul său, mai precis în fabrica în care au lucrat părinții ei, „The Yellow Flag”.
Am utilizat de asemenea animații și tehnici grafice digitale pentru a amplifica senzația de realitate virtuală, adăugând astfel un nivel suplimentar de interactivitate și introspecție.
Înțeleg că procesul de pre-producție a început înainte de pandemie. Perioada de lockdown și pandemia, în general, au schimbat, cu siguranță, în mulți dintre noi anumite perspective în ceea ce privește singurătatea, vulnerabilitățile și sănătatea mentală. S-au transformat în vreo măsură ideile din jurul intrigii principale în acea perioadă de blocaj al producției?
Alecs Năstoiu: Nu a fost vorba doar de pre-producție. Înainte de pandemie am filmat și montat filmul. Pandemia a oferit, fără îndoială, o nouă perspectivă asupra temelor precum singurătatea, vulnerabilitatea și sănătate mentală, dar aceste elemente erau deja integrate în povestea noastră inițială. Totuși, există o conexiune între film și această perioadă care a fost ciudată, dar și înspăimântătoare în momentul respectiv. Intriga din filmul nostru se bazează pe apariția la nivel global a unui virus letal. Singura scăpare este izolarea, iar în cazul personajelor noastre aceasta se petrece într-o fabrică părăsită, unde purtarea măștilor nu este obligatorie. Sună cunoscut, nu?
Aceasta este a doua voastră colaborare. În Bllion Star Hotel, filmul pe care l-ați lansat în 2016, sunt explorate unele teme ușor asemănătoare, protagonistul confruntându-se și în acea poveste cu diverse probleme existențiale, chiar la o vârstă mai fragedă. Treceți, la rândul vostru, printr-un proces de explorare în ceea ce privește subiecte de genul acesta, abordate din perspectiva unor personaje considerate ca aparținând unor categorii mai vulnerabile, precum copii sau femei tinere? Care sunt căutările voastre la nivel artistic în acest sens?
Ovidiu Vasu: În viață se întâmplă să avem întâlniri din care extragem câte ceva pentru a ne încadra într-un proces de evoluție. Asta s-a întamplat, când mi-a propus Alex Nastoiu primul proiect. Pur și simplu s-a întâmplat o compatibilitate aproape perfectă între noi doi și atunci totul a venit foarte natural. Nu cred în artă, mai ales într-una atât de complexă precum este cinematografia, fără să existe o compatibilitate de mentalitate și mai ales una spirituală între partenerii acestei relații. Cum s-a întaâmplat? Alex se inspiră foarte mult din locul în care a viețuit la un moment dat, din oamenii locului, natura, animalele etc. Stând foarte mult în preajma mea, am înțeles și am văzut foarte mult influența mea în scriitura lui, explorarea temelor din viața reală. De exemplu, pentru Secretul Insulei Pin-Up, știa că mama mea suferea la un moment dat de depresie. Într-o zi mi-a spus că are o idee de tratament a depresiei prin cinema, doar că trebuie pus totul într-un joc , într-un context fantastic, science fiction. Am fost all in instant.
Alecs Năstoiu: Într-adevăr, dedic o mare parte a creației mele explorării unor teme care permit oamenilor să fie în armonie cu ei înșiși: iubirea, recunoștința, respectul pentru ceilalți, simpatia și speranța. Încerc să aduc în prim-plan subiecte sensibile legate de sănătatea mentală și tratamentul persoanelor vulnerabile. Cred cu tărie că pacienții cu probleme mentale nu au nevoie doar de medicație, ci și de lucrurile fundamentale: iubire, atenție, sprijin și acceptare pentru cine sunt ei cu adevărat. Prin poveștile noastre, ne dorim să arătăm că aceste elemente de bază sunt esențiale pentru vindecare și pentru o viață echilibrată.
Cât timp a durat procesul de producție și, înafară de blocajul suferit din cauza pandemiei, ce alte provocări și obstacole ai mai întâmpinat în procesul realizării acestui film?
Ovidiu Vasu: La această producție nu am întâlnit nici un blocaj major. Eu sunt genul de producator – manager de producție, dar vă pot spune că dacă la prima producție este foarte complicat, cum a fost cazul nostru cu Billion Star Hotel, la a doua doar defilezi. Asta mi s-a întâmplat mie cu Billion Star Hotel. Era să clachez de foarte multe ori, dar ce nu m-a omorât , m-a întărit și mai tare. Până la urmă mă bucur că a fost așa și că sunt în viață. Și nu orice viață. Una conștientă, datorată cinematografiei. Apropo de pandemie: Secretul insulei Pin-Up este un fenomen premonitoriu foarte profund legat de pandemie, războaie, stare psihică a oamenilor și tot ce a urmat după noiembrie 2017, adică după luna filmărilor. Nu avea cum să știe Alex in 2017 ce se va întâmpla in China sau în Ucraina, Israel etc. Pur și simplu instinctul lui creator m-a mai surprins încă o data. De data asta am înțeles exact ce s-a întâmplat. Pentru că am mai trăit odată experiența asta, poate mai complexă, profundă și revelatoare cu producția Billion Star Hotel.
Sănătatea mentală a personajelor feminine este o temă largă care a mai fost explorată de-a lungul istoriei cinemaului, cu precădere european, de către regizori precum Ingmar Bergman, Michelangelo Antonioni sau, mai recent, Lars von Trier. În ce măsură consideri că ajută reprezentările depresiei sau ale altor afecțiuni mentale în cinema la o destigmatizare atât a bolii, cât și a nevoii de ajutor (mai ales terapeutic) și cum crezi că se poate ajunge la aceasta? Despre ce aspecte ale acestei tulburări consideri că ar trebui să se discute mai mult prin intermediul cinemaului? Există aspecte care ți se par neglijate în acest gen de reprezentări?
Alecs Năstoiu: Cred că este esențial să abordăm aceste teme cu autenticitate și onestitate, evitând stereotipurile. Un aspect care ar trebui discutat mai mult este accesibilitatea și eficiența diverselor forme de terapie, precum și importanța sprijinului social și comunitar. De asemenea, ar trebui să punem accent pe diversitatea experiențelor legate de sănătatea mintală, conștientizând faptul că fiecare persoană are o poveste unică și că nu există o soluție universală pentru toți. Neglijarea acestor nuanțe poate duce la reprezentări incomplete sau inexacte, perpetuând stigmatizarea și neînțelegerea.
Citat: Ar trebui să punem accent pe diversitatea experiențelor legate de sănătatea mentală, conștientizând faptul că fiecare persoană are o poveste unică și că nu există o soluție universală pentru toți – Alecs Năstoiu
Sâmbătă / 22 iunie, 14:30 / Cinema Arta