Asta e eroarea din matrice, spune Mihai Chirilov despre debutul iranian regizat de Homayoun Ghanizadeh care și-a făcut loc, aproape pe nesimțite de natural, în competiția de anul acesta. În rest doar drame de cuplu și familiale, aici nimic. Doar că A Hairy Tale trepidează ritmat de dramă intensă și, mai grav, interiorizată.
Ne aflăm într-o frizerie în care, ca în orice afacere mică cu angajați vechi, timpul se simte ca o buclă repetitivă. Patronul când nu doarme seceră toate mustățile care îi ies în cale. Frizerul Shapour este obsedat de starea lumii și conserve de ton, iar frizerul Danesh are puternice veleități de actor, o imaginație debordantă și când nu spală temeinic capete sau strânge părul de pe jos, e de găsit într-un dulap tapetat cu poze ale unei mari actrițe pe care o idolatrizează creativ. Micro universul bărbaților e pictat jucăuș iar imaginea sare ca placa de disc cât să puncteze o poziție, să taie o mișcare.
A Hairy Tale are seriozitatea unui spectacol de marionete și grandoarea frazei: întreaga lume este o scenă, în cazul nostru una la care are acces un singur personaj și spectatorul. Este reconfortant pe undeva faptul că indiferent cât de mică este existența profesională a unui om, fie el și ucigaș de femei, un plus de imaginație îl poate duce în fiecare seară în alt film. Și sigur, întreaga frizerie este o lume, caricaturizată și în miniatură, depinde doar de privitor dacă dorește să vadă filme cu împușcături sau fresce sociale.