Pisica albă, pisica neagră

Conceput inițial ca un documentar despre muzica lăutărească, primul film făcut de Emir Kusturica după ce și-a anunțat retragerea din industria filmului ca urmare a scandalului în care a fost implicat proiectul său anterior, Underground (1995), Pisica albă, pisica neagră (1998), denumit inițial Musika Akrobatica, a ajuns să reprezinte, după decizia acestuia de a-i adăuga drept fir narativ o poveste reală auzită în vecini, o comedie ficțională parodică, fără prea mari implicații politice și fără un mesaj clar, cu un ritm alert dictat de cel al muzicii pe care e bazat.

Matko (Bajram Severdzan), un pungaș de mîna a doua, trăiește alături de fiul său de șaptesprezece ani, Zare (Florijan Ajdini), pe malul Dunării. După ce una dintre afacerile sale eșuează, el ajunge să îi datoreze o sumă mare de bani gangsterului Dadan (Srdan Todorovic). Neavînd cum să o plătească și nevoind să aibă probleme cu acesta, Matko îi propune lui Dadan să îl căsătorească pe Zare cu sora acestuia, Afrodita, o femeie pitică de care știe că-și așteaptă în zadar bărbatul visurilor. În ciuda protestelor lui Zare, care e îndrăgostit de Ida, și a dezinteresului manifestat de Afrodita, cei doi bat palma, iar nunta are loc. Și e o nuntă cu mare fast!

Pisica albă, pisica neagră (1998), r. Emir Kusturica

Kusturica are aici o altă perspectivă asupra lumii, una mai optimistă. Dacă Vremea țiganilor (1988) ilustra tensiunea care a precedat războaiele iugoslave și finalul lui Underground sugera o țară care nu mai există decât prin amintiri și speranța unui popor care nu și-a pierdut totuși pofta de viață, în Pisica albă, pisica neagră pînă și moartea e privită hilar, ca un banal impediment. Cineastul se folosește de realismul magic pentru a lua în derâdere condiția umană, însă nu o critică decît la un nivel superficial, indiferent că e vorba de un porc care se înfruptă dintr-o mașină veche, ruginită, asemenea unui om care se complace în alegerile sale dăunătoare, sau de cadavrul unui bărbat care e purtat prin aer cu ajutorul unei umbrele și din mâna căruia nimeni nu pare să poată fura valiza plină cu bani, el refuzându-le personajelor îmbogățirea chiar și când sunt foarte aproape de ea.

Pisica albă, pisica neagră (1998), r. Emir Kusturica

Nemaifiind îngrădit de nevoia unei narațiuni complexe și a unor încadraturi convenționale, Kusturica își dezvoltă microcosmosul fără inhibiții și își lasă camera să plutească după bunul plac (la propriu). Personajele sale excentrice, de la Matko, obsedat cu ultima replică din Casablanca, pînă la Dadan, care prizează cocaină dintr-un crucifix pe care-l poartă la gît, par corespondente umane ale unor personaje de desene animate. Au replici absurde și sînt angrenate în conflicte care devin din ce în ce mai violente și mai hilare, cele mai multe dintre ele fiind chiar ridicole. Asemenea contrastelor prezente în film (pisicile din titlu, cei doi bărbați, unul sărac, celălalt bogat, cei doi miri), Pisica albă, pisica neagră reușește să fie cînd poetic, cînd mult prea pe față, cînd cumpătat, cînd exagerat, însă, cumva, nu uită niciodată să fie plin de un farmec aparte. Filmul este disponibil acum TIFF Unlimited, alături de peste 130 de filme atent alese, semnate de cineaști precum Abbas Kiarostami, David Lynch și Claude Chabrol.