De ce un program pentru scenariști
Am simțit pe pielea mea nevoia de un program ca New Draft. Și asta din dublu sens: e important și pentru scenariști și pentru consultanții care lucrează proiectele să aibă timpul și structura necesare pentru a vedea mai clar drumurile și soluțiile potrivite pentru a putea rămîne pe ele.
Am tot spus și povestit chiar aici despre experiența de la Torino Film Lab, unde am dus timp de nouă luni patru proiecte și am văzut cum se dezvoltă, cum devin mai clare pentru creatorii lor, cum discuțiile purtate în sesiunile de lucru se întrezăreau în drafturile noi. Marea mea satisfacție atunci a fost să observ cum s-au deschis participanții unii față de ceilalți și cît de valoroase au fost intervențiile lor în proiectele colegilor. Sigur asta ține de încredere, lepădare de orgolii sau măcar ascuns după reverul de la sacou. Cere timp. Nouă luni nu am fi putut avea, am reușit să îl organizăm pe trei luni. De departe cea mai lungă durată pentru un program de lucru de scenarii din România.
De altfel, este în acest moment singurul organizat așa – pe întîlniri de feedback extins și întîlniri one on one, rescrieri repetate. Prima ediție se va desfășura doar online, pe de o parte din cauza incertitudinilor vremii, pe de altă parte pentru a putea conecta ușor participanți din orice oraș. Un safe space de lucru asistat și susținut, asta ne dorim de la New Draft, să funcționeze ca un spațiu intim din care proiectele ies abia la final și într-o formă bună de dat mai departe.
Echipa New Draft
Noi trei nu ne-am întîlnit întîmplător. Încercând o privire a noastră din exterior, mi se pare că avem sens ca echipă. Suntem la fel de bine ancorate în lumea filmului, dar suntem și extrem de diferite. Oana Răsuceanu face un doctorat în film nordic, doctoratul Anei Agopian a avut ca subiect scenariul ca formă literară. Ele două se întîlnesc la UNATC, unde lucrează cu studenții și se despart apoi, cînd Oana pleacă spre teatru și alte ateliere cu tineri, iar Ana scrie și regizează. Eu am crescut pe platoul de filmare, apoi am crescut din nou în echipe de festivaluri. Acum fac selecție de filme, scriu și citesc scenarii și dacă ar fi vreodată să fac un doctorat, mi-aș alege psihologia socială din spatele filmului horror ca temă. Împreună împărțim un atu extrem de important: plăcerea de a ajuta și de a construi în echipă.
Cui i se adresează această rezidență
Fiecare dintre noi a trecut prin programe de lucru de genul ăsta în străinătate. Ne-am convins că au sens și funcționează. Mai mult, întîlnindu-ne acolo cu regizori și scriitori din România, am înțeles că există și la noi cerere pentru acest mod de lucru. New Draft este pariul nostru local. Ce ne propunem e în teorie foarte simplu: să punem pe mesele producătorilor scenarii bine lucrate, ideal de cît mai multe genuri, să descoperim scenariști noi, să înlesnim procesul ăsta de a duce un proiect de film de la stadiul de sinopsis, la treatment dezvoltat sau scenariu și dosar de prezentare. În practică, abia de marți încolo, cînd se închide call-ul de proiecte, vom ști exact ce va ieși din această primă ediție.
Participarea New Draft nu costă pentru că de fapt costă: e nevoie de timp, concentrare și forță de lucru. Am vrut să dăm posibilitatea asta, de program gratis, dar serios și solicitant tocmai pentru că ne interesează proiecte cu un real potențial de realizare. Ori asta ține nu doar de subiect, ci mai ales de interesul viu al celui care-l propune. Rezidența se adresează tuturor scenariștilor, debutanți sau nu, cu condiția să aibă încă o mostră de scenariu pe lîngă sinopsisul pe care vor să-l dezvolte. Este important ca punct de plecare să știm că avem cu toții un minim bagaj de cunoștințe în domeniu. New Draft nu este un program care te învață să scrii scenarii, ci unul care te susține să o faci.
În timp ce-mi făceam ordine în idei pentru textul, ăsta, mi-au apărut în cap ca becurile cîteva cărți din perioada mea de preselecție lecturi de scenaristică, unele enervante, altele ca niște extratereștrii în contextul autohton, altele de suflet. Playlistul ăsta inegal e dovada vie a faptului că nu știu la ce să mă aștept de la proiectele care vor aplica, dar există deschidere pentru orice.
Ce ne-a inspirat
Mi-am adus aminte cum m-a înfuriat tonul agresiv și superior din Save the Cat – în care omul desface scrisul de scenarii într-o activitate ca de fabrică. După ce te trece prin toți pașii cu ton de militar – de la tagline, la sinopsis, la treatment, la outline cît mai dezvoltat posibil, trage adînc aer în piept și te anunță că te poți apuca de scris. Moment în care, pe ultimele pagini te anunță că cel mai probabil absolut tot ce ai lucrat pînă în punctul ăla se va modifica complet. Dar, măcar poți fi mulțumit că ți-ai cumpărat tablă și post it-uri. E un miez de adevăr acolo, la drept vorbind: toată organizarea asta de mic producător necruțător al propriei tale idei poate avea darul de a ți-o înșuruba bine în cap. Astfel încît, chiar dacă pică toate secvențele gîndite, tema rămîne. Asta pentru cine poate lucra așa.
M-am amuzat apoi gîndindu-mă la Writing Movies for Fun and Profit. Or How we Made a Billion Dollars at the Box Office and You Can, too! E scrisă de băieții care au făcut Meet the Fockers, Zoolander, Meet the Parents și altele de genul ăsta și este ca picată din revista Vice. Este o carte dictată, în care banii sunt subiect principal și odată la două pagini ți se va aminti cît de super putred de bogați sunt ei pentru că s-au prins cum să facă povești identice, care funcționează brici. Catchul este că ei sunt la Hollywood, iar acolo ajungi să fii citit doar dacă ești ultra cunoscut sau ai un agent ultra bun. Ce este fascinant la cartea asta e întregul sistem care îți este disecat în față. Cum se poate schimba total povestea contractată inițial, sau cum ea poate pleca de pe masa producătorului sub formă de nume de mare actor, urmat de genul de film în care ilustrul dorește să joace. Este fascinant să descoperi cît de complicat poate fi scrisul unui scenariu pe care de cele mai multe ori îl cataloghezi drept de duzină, cît de mulți scriitori sunt implicați, cît de multe drafturi și, la final, cum dreptul de autor se traduce prin bani, nu prestigiu personal.
Apoi, mi-am amintit de David Mamet, care înfige în Three Uses of the Knife cuțite în realitate și o țintuiește de ecran astfel încît să poți vedea cum modul în care este organizată viața în interiorul unei societăți poate fi lejer desfăcut în acte dramatice. Apoi m-am gîndit cum am iubit felul în care John Yorke, în Into the Woods, îl aduce pe Freud pentru a explica parcursul personajelor în basme, aka, structura de cinci acte. Și, în final, m-am trezit răsfoind locul în care am găsit cel mai clar mod de a vorbi despre lucrul pe scenarii, o carte nu despre film, ci despre dans. A Choreographer’s Handbook, de Jonathan Burrows, o lectură primită de la o echipă de consultanți de scenariu din Berlin. Acolo scrie așa: Form can be both a limit and a liberation.
Cei interesați pot aplica aici http://www.controln.ro/asociatia-culturala/workshop-uri/new-draft/detalii-aplicatie/ pînă pe 15 iunie.