Recompensat la Cannes cu Marele premiu al juriului, Minuni (2014) spune povestea unei familii multietnice de apicultori care încearcă să supraviețuiască în condiții de criză. În timpul vacanței de vară, cele patru fiice se văd obligate să supravegheze producția de miere la ferma condusă cu o mînă de fier de tatăl lor, Wolfgang (Sam Louwyck). Regulile stricte care pînă acum au ținut familia unită tind însă să fie încălcate, pe de-o parte din cauza sosirii lui Martin (Luis Huilca Logroño), un tînăr infractor pe care aleg să îl găzduiască, în schimbul unei sume de bani, printr-un program de reabilitare pentru tineri, și pe de alta de filmările unui concurs televizat, cu premii mari, din comunitatea locală. Fiica cea mare, Gelsomina (Maria Alexandra Lungu), vede în participarea la „Țara Minunilor”, emisiunea dedicată producătorilor de miere, șansa la o viață mai bună, iar în gazda sa, fascinanta și misterioasa Milly Catena (Monica Bellucci), un personaj parcă scos dintr-un basm (sau un film de Fellini), o muză și șansa unei escapade. Astfel că, în ciuda tăgăduirii lui Wolfgang, care se ține tare deși are nevoie disperată de banii oferiți ca premiu pentru a nu da faliment, Gelsomina își înscrie pe ascuns familia în concurs.
Deși nu la fel de îndatorat realismului magic ca succesorul său, Lazzaro cel fericit (2018), acest al doilea lungmetraj al cineastei italiene Alice Rohrwacher prezintă și el un simț dezvoltat al magiei, dar mai ancorat în realitate: dacă dincolo avea loc o călătorie în timp, aici magia apare mai degrabă sub forma unor trucuri. Ale regizoarei, care prin valențele folclorice și credințele datate pe care le insuflă personajelor șterge limitele temporale, și ale personajelor însele: Gelsomina, care are un talent misterios de a scoate albine pe gură, este desemnată de către tatăl ei moștenitoarea unui „regat” ciudat, construit de acesta pentru a o proteja pe ea și pe surorile ei de un „sfîrșit al lumii”.
Minuni funcționează atît ca biografie, cît și ca alegorie. Rohrwacher a crescut într-o familie germano-italiană ca cea descrisă în film, astfel că nu e greu de identificat în protagonistă un alter ego al cineastei de la vîrsta de doisprezece ani. Totodată, filmul pare să comenteze asupra situației în care statul italian s-a aflat în ultimele decenii. Nu e greu de trasat o paralelă între alegerea neinspirată a lui Wolfgang de a „adopta” temporar un copil pentru a-și salva afacerea și lipsa de calificare a politicienilor italieni, iar atunci cînd cel dintîi, într-un gest absurd, de neînțeles, aruncă banii pe o cămilă, metafora e mai mult decît evidentă.
Șarmul soarelui toscan poate susține neobișnuitul poveștii pînă într-un punct: în timp ce se apropie de inevitabilul final, filmul ridică mai multe întrebări decît răspunde – un truc al lui Rohrwacher. Dar tocmai aceste enigme copilărești, imposibile fac Minuni interesant de explorat.
Filmul poate fi văzut pe: https://unlimited.tiff.ro