Josh Siegel, curator în Departamentul de Film al Muzeului de Artă Modernă din New York (MoMA), se alătură TIFF.25 ca membru al juriului competiției What’s Up, Doc?. Într-o conversație cu AperiTIFF, Siegel își exprimă admirația pentru cinematografia românească contemporană și pentru cineaștii ei și își dezvăluie preferința pentru documentarele care provoacă publicul.
Maria Măruță: Privind dinspre Statele Unite, cum este perceput în prezent cinemaul românesc de către critici și public?
Josh Siegel: Cinematografia românească contemporană a trezit entuziasmul publicului și criticilor de mult timp. Acest lucru nu dă semne de diminuare, după cum o demonstrează Palme d’Or-ul câștigat de Cristian Mungiu la Cannes luna trecută, Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune obținut de Natalie Musteață și Alexandre Singh, nominalizarea la Oscar a lui Alexander Nanau pentru documentarul Colectiv și Ursul de Aur câștigat de Radu Jude la Berlinale pentru Babardeală cu bucluc sau porno balamuc. Este o dovadă nu doar a actualității politice, a profunzimii filosofice, a umorului morbid și a esteticilor care traversează genurile în filmele realizate de cineaști precum Mungiu, Jude, Andrei Ujică, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu și Radu Muntean, ci și a actorilor proveniți în mare parte din teatrul românesc, care aduc în aceste povești tulburătoare moral toate complexitățile și nuanțele dorinței, fricii, bunăvoinței și corupției umane. Fie că sunt comice sau amare, de ficțiune, non-ficțiune sau un amestec al celor două, filmele românești contemporane trimit cu gândul la cele ale lui Bergman, Dreyer, Bresson și Ozu – un tip de cinema pe care îl întâlnim tot mai rar în zilele noastre.
M.M.: Care este relația dumneavoastră personală cu cinematografia românească?
J.S.: Cred că am fost prima persoană care l-a prezentat pe Mungiu în America de Nord, când am proiectat lungmetrajul său de debut, Occident, într-un omagiu adus Fondului Hubert Bals la MoMA, în 2002. De asemenea, m-am bucurat să prezint clasice ale cinematografiei românești, fie într-o retrospectivă Lucian Pintilie, fie în cadrul To Save and Project – festivalul de restaurare al MoMA pe care l-am fondat în 2002 și care a inclus lucrări semnate de Sergiu Nicolaescu, Ion Popescu-Gopo, Liviu Ciulei și alții. Astăzi, sunt încântat să fac parte din juriul de film documentar la TIFF, alături de bunul meu prieten Alex Nanau, și să prezint retrospective complete la MoMA dedicate lui Andrei Ujică în septembrie anul acesta și lui Radu Jude, anul viitor.
M.M.: Ca jurat al Festivalului Internațional de Film Transilvania, cum vedeți rolul TIFF în cadrul mai larg al circuitului internațional al festivalurilor?
J.S.: Este prima mea vizită în România și, în consecință, prima mea participare la TIFF. Bănuiesc că nu va fi și ultima.
M.M.: În activitatea dumneavoastră curatorială și festivalieră, cum selectați documentarele pentru retrospective – ce calități fac ca un film să reziste sau să rămână relevant în timp?
J.S.: Sunt atras de documentare care lasă loc imaginației și îi invită pe spectatori să-și pună întrebări, fără a le oferi pe tavă răspunsurile. Sensul se naște acolo unde ochiul și urechea se întâlnesc cu mintea, iar acest lucru este cel mai puternic atunci când nu ni se spune ce să gândim sau ce să simțim, când nu suntem liniștiți de concluzii banale și când sistemele noastre de convingeri nu sunt doar validate de altele cu o orientare politică similară.